
Directoarea SFS, Olga Golban: „Vom moderniza administrația fiscală prin consolidarea abordării bazate pe riscuri”
Autoritățile își propun să modernizeze administrația fiscală prin consolidarea abordării bazate pe riscuri. Inițiativa se referă la punerea în aplicare a unui nou program de conformitate și implementarea unui sistem automatizat de gestionare a riscului. Despre aceasta a anunțat directoarea Serviciului Fiscal de Stat (SFS), Olga Golban, la cea de-a 6-a ediție a Conferinței internaționale privind impozitarea din Republica Moldova - TAXCON`25, informează MOLDPRES.
Potrivit directoarei de la Fisc, obiectivul urmează a fi implementat prin consolidarea abilităților analitice ale funcționarilor, realizarea analizei de risc, demararea procesului de implementare a sistemului automatizat de management al riscurilor de conformare fiscală și integrarea diverselor surse de date într-un depozit centralizat de date.
„În cadrul sistemului de management al riscurilor de conformare, a fost dezvoltat compartimentul pentru administrarea riscurilor TVA, care la momentul actual este la etapa de testare. Acesta are rolul de a notifica contribuabilii cu privire la divergențele identificate, precum nedeclararea facturilor fiscale, diferențele între sumele TVA declarate de beneficiari și furnizori, precum și discrepanțele dintre datele din declarația TVA12, în special între boxa 19 versus boxa 23. Sistemul va transmite lunar, automat, în Cabinetul personal al contribuabilului, o notificare care include lista facturilor nereflectate, suma diferențelor de TVA înregistrate sau alte divergențe din declarația TVA”, a adăugat directoarea SFS.
În anul 2024, a fost elaborat și implementat sistemul de management al riscurilor de conformare, fiind automatizată administrarea neprezentării dărilor de seamă TVA12, care constă în notificarea automatizată a contribuabililor privind neprezentarea dării de seamă TVA, fără implicarea factorului uman.
Oportunitățile de a dezvolta afaceri în Moldova în domeniul utilizării hidrogenului și regenerabilelor, prezentate companiilor germane
FOTO // Ministrul Energiei a inspectat lucrările la Stația Electrică Chișinău: „Este crucial ca forțele să fie mobilizate la maximum pentru a finaliza proiectul în cel mai scurt timp posibil”
Număr record de înregistrări la Moldova Business Week 2025. Agenda include peste 30 de evenimente
Calea Ferată din Moldova anunţă progrese semnificative: venituri în creștere, datorii reduse și restanțe salariale achitate
Exporturile de produse agricole moldovenești în Uniunea Europeană au crescut de aproape șase ori în ultimii patru ani
Aprobat de Guvern: Control mai eficient asupra comerțului cu mărfuri strategice
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale lansează rubrica „Din culisele MIDR”
VIDEO // Premierul Dorin Recean: „Veniturile CFM au crescut de trei ori, iar datoriile istorice s-au redus substanțial”
O centrală electrică fotovoltaică cu o capacitate de 22 MW va fi construită la Zâmbreni, Ialoveni
VIDEO // 135 de turiști italieni au ajuns la Chișinău într-o cursă-surpriză organizată de Agenția de Investiții
FOTO // Al treilea contingent UNIFIL al Armatei Naționale și-a început misiunea în Liban
Hidrologii avertizează asupra scurgerii reduse de apă în Prut, Nistru și râurile mici din R. Moldova
Salariații vor putea beneficia de tichete de vacanță. Ministerul Finanțelor anunță condițiile de acordare a acestora
FOTO // Președinta Maia Sandu, primită în audiență de Papa Leon al XIV-lea: „Sanctitatea Sa m-a asigurat că Moldova este văzută, că Moldova este auzită”
Senatori americani vor să eticheteze Rusia și Belarus drept state care sponsorizează terorismul
Veteranii Războiului de la Nistru, marș prin Chișinău împotriva federalizării R. Moldova: „Armata rusă, afară!”, „Nu federalizării!”
Directorul Secretariatului Comunității Energetice: „Strategia Energetică 2050 va accelera calea Republicii Moldova spre calitatea de membru al UE”
Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Culturii au semnat Concepția Diplomației Culturale a Republicii Moldova
Legislativul lansează Săptămâna deschiderii parlamentare, dedicată democrației și dialogului cu cetățenii
Peste 60 mii de cazuri, în gestiunea asistenților sociali. Ministrul Alexei Buzu: „Prin RESTART, oferim suport și grijă pentru 93 mii de persoane, dintre care 21 mii sunt copii”
Promo-LEX: „Campania electorală pentru parlamentarele din 28 septembrie este mai dinamică comparativ cu scrutinul din 2021”
GALERIE FOTO // Marșul veteranilor, participanți ai Războiului de la Nistru,1992: „Federalizarea ar însemna o amenințare la suveranitatea țării”
DOC // Lista beneficiarilor proiectelor culturale finanțate din Fondul național al culturii va fi extinsă
Directoarea SFS, Olga Golban: „Vom moderniza administrația fiscală prin consolidarea abordării bazate pe riscuri”
R. Moldova avansează în alinierea politicii agricole la standardele UE, după o misiune cu expertiză estoniană la AIPA