ro

 

Oficial
04 Iunie, 2026 / 05:32
/ 13 Februarie, 2025

Șefa statului după exploziile dronelor rusești din sudul țării: „Azi s-a întâmplat un lucru grav. Drone și bombe rusești cad și explodează în satele noastre”

Președinția Republicii Moldova
presedinte.md
		

Președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj după ce două drone au căzut și explodat în sudul țării. 

„Republica Moldova nu a atacat pe nimeni, nu am pretins niciun teritoriu străin, nu am intrat în conflict cu vreun alt stat, avem consfințită neutralitatea în Constituție. Republica Moldova a promovat și a făcut totul pentru pace. Totuși, drone și bombe rusești cad și explodează în satele noastre. Și trebuie să recunoaștem că nu avem capacitățile necesare pentru a ne apăra de ele”, a declarat Președinta Maia Sandu.

Șefa statului a remarcat că este foarte grav că acest lucru se întâmplă și este la fel de grav că unii politicieni își trădează țara, politicieni care afirmă că nici nu trebuie să ne putem apăra, că Moldova trebuie să rămână slabă și vulnerabilă în fața unor asemenea amenințări.

„Vom continua să dezvoltăm parteneriate cu țările europene și să modernizăm Armata Națională, așa încât într-o zi să fim un stat care asigură pe deplin securitatea cetățenilor săi. Neutralitatea autentică înseamnă să ne putem apăra în fața bombelor unui stat agresor care ajung pe teritoriul nostru”, a mai precizat Președinta Maia Sandu.

Reamintim că o dronă căzut pe un câmp lângă Ciumai din Taraclia, iar alta a explodat pe un câmp lângă Ceadîr-Lunga. Teritoriile au fost izolate și pericol pentru cetățeni nu există.



 
Ultimele Știri
/ Acum 6 zile

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu conducerea Fundației Konrad Adenauer

/ Acum 6 zile

Mai puține taxe pentru investițiile în energie verde: Guvernul susține facilități pentru baterii de stocare și turbine eoliene

/ Acum 7 zile

Întrevederea vicepremierului pentru reintegrare cu președintele Comitetului pentru apărare națională din cadrul Riigikogu

/ Acum 7 zile

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Salomé Zourabichvili și i-a înmânat „Ordinul Republicii"

/ Acum 7 zile

Guvernul simplifică recunoașterea actelor de studii și a calificărilor obținute în străinătate

/ Acum 7 zile

Președinta Sandu a discutat cu parlamentari austrieci despre parcursul european al Moldovei și extinderea cooperării bilaterale

/ Acum 7 zile

Executarea bugetului pentru anul 2025: Guvernul investește în servicii mai bune pentru oameni – pensii indexate, sprijin social extins și acces la mai multe servicii medicale

/ Acum 7 zile

10 spitale din Chișinău și Bălți vor fi renovate cu sprijinul Uniunii Europene

/ Acum 7 zile

Guvernul a aprobat măsuri pentru stabilizarea pieței carburanților și deblocarea capacităților din rețelele electrice

/ Acum 7 zile

Moldovenii care muncesc în Canada sau Ucraina vor putea beneficia de pensii 

/ Acum 7 zile

Șefa statului, Maia Sandu, a primit scrisorile de acreditare din partea mai multor ambasadori

/ 26 Mai, 2026

Consiliului Național de Securitate: Nu există riscuri privind asigurarea Republicii Moldova cu resurse energetice

/ 26 Mai, 2026

Fondurile europene – oportunități concrete pentru afaceri, investiții și dezvoltare

/ 26 Mai, 2026

Prim-ministrul Alexandru Munteanu, în discuții cu ministrul apărării al Slovaciei, Robert Kaliňák