ro
Politică
23 Septembrie, 2025 / 19:19
/ Acum 2 ore

Alegeri parlamentare 2025

Partidul „Democrația Acasă” a primit un avertisment și un termen de 24 de ore pentru a-și modifica lista electorală

Comisia Electorală Centrală (CEC) a avertizat partidul „Democrația Acasă”, condus de Vasile Costiuc, și i-a acordat un termen de 24 de ore pentru a-și aduce lista electorală în conformitate cu legislația. Decizia vine după ce s-a constatat că în listă figurează doi membri ai Partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), comunică MOLDPRES.

Sesizarea a fost făcută de Serviciul de Informații și Securitate (SIS), care a expediat o scrisoare către CEC, atenționând că situația ar putea reprezenta o tentativă de participare la alegeri sub acoperirea unui bloc electoral nedeclarat, format din două partide.

După mai multe discuții, membrii CEC au decis să acorde un termen-limită pentru corectarea neregulilor. Dacă partidul nu va exclude persoanele vizate și nu va conforma lista cu prevederile legale, acesta riscă sancțiuni.