Personalități marcante din medicină și sport se alătură echipei PAS
Rectorul Universității de Medicină, Emil Ceban, vicecampioana olimpică Anastasia Nichita și fostul fotbalist Maxim Potârniche candidează pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă de către liderul PAS, Igor Grosu, comunică MOLDPRES.
Igor Grosu a menționat că cele trei personalități au decis să contribuie împreună la viitorul european al țării.
„Vă mulțumesc sincer pentru că ați acceptat această provocare. Știu că fiecare dintre noi are responsabilitățile sale, are profesia, viața de zi cu zi. Dar, iată, atunci când situația o cere, și este clar că vorbim despre un moment special – o situație istorică pentru țara noastră –, dumneavoastră ați decis să vă implicați. Este un pas curajos, important nu doar pentru ziua de astăzi, ci pentru întreaga noastră societate”, a spus Grosu.
Rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Emil Ceban, a anunțat că va susține dezvoltarea educației medicale și a sistemului național de sănătate, pledând pentru modernizarea infrastructurii, stoparea exodului de specialiști și alinierea învățământului medical la standardele europene.
„Ca rector al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, cred cu tărie că Republica Moldova își poate construi un viitor durabil și prosper doar în cadrul marii familii europene. Integrarea europeană ne oferă astăzi oportunități esențiale pentru modernizarea și consolidarea societății noastre – inclusiv pentru transformarea profundă a sistemului național de sănătate. Primul nostru obiectiv este alinierea educației și cercetării medicale la cele mai înalte standarde de excelență europene. Aceasta presupune investiții în resurse educaționale moderne, dezvoltarea unei infrastructuri de cercetare performante, dar și acces la tehnologii avansate și dovezi științifice de ultimă generație – pentru studenți, cadre didactice, cercetători și practicieni. Totodată, vizăm internaționalizarea accelerată a învățământului superior prin parteneriate strategice, programe de mobilitate academică și actualizarea constantă a curriculei universitare, în conformitate cu cerințele și standardele europene. Integrarea în spațiul european al educației, cercetării și inovării ne va permite nu doar să practicăm medicina la cel mai înalt nivel, ci să contribuim activ la dezvoltarea științelor medicale europene. Pentru absolvenții noștri, recunoașterea diplomelor în întreaga Uniune Europeană este un obiectiv major – un pas important spre valorizarea muncii și pregătirii lor. În al doilea rând, vorbim despre dezvoltarea sistemului național de sănătate și modernizarea formării profesionale a specialiștilor. Educația medicală de excelență este temelia unui sistem de sănătate puternic, rezilient și echitabil. Mai mult decât atât, o politică coerentă de dezvoltare a resursei umane în sănătate și educație este esențială. Aceasta înseamnă nu doar formarea noilor specialiști, ci și perfecționarea medicilor, farmaciștilor și a altor profesioniști, în conformitate cu standardele europene, în condiții europene. Unul dintre obiectivele stringente este reducerea exodului de tineri specialiști. Ne dorim să oferim condiții de lucru competitive, programe atractive, astfel încât aceștia să aleagă să rămână acasă – să lucreze pentru oamenii noștri, în comunitățile noastre, în Republica Moldova. În al treilea rând, ne propunem modernizarea infrastructurii medicale și dezvoltarea serviciilor de sănătate. Este vital să continuăm investițiile în spitalele din întreaga țară, astfel încât fiecare cetățean să poată beneficia de servicii medicale de calitate, accesibile și moderne – de o medicină cu adevărat europeană. În concluzie, susținerea parcursului european nu este doar o opțiune politică – este o strategie pragmatică, esențială pentru prosperitatea și modernizarea Republicii Moldova. Sunt convins că, prin eforturi comune, voință politică și o viziune clară, vom reuși să transformăm sistemul educațional și cel de sănătate în motoare ale dezvoltării europene, în beneficiul cetățenilor noștri”, a opinat Ceban.
Vicecampioană olimpică la lupte libere și multiplă campioană mondială și europeană, Anastasia Nichita, a vorbit despre dificultățile prin care a trecut ca sportivă. Ea a spus că-și dorește să contribuie la modernizarea sportului în Republica Moldova.
„Dragi oameni ai Moldovei, stimați susținători ai sportului,vă vorbesc astăzi nu dintr-o tribună politică, ci din postura unei luptătoare. O luptătoare care și-a dedicat viața sportului, care a simțit pe pielea ei ce înseamnă sacrificiul, renunțarea, durerea, dar și bucuria victoriei. Sunt vicecampioană olimpică la lupte libere, multiplă campioană europeană și mondială și prima femeie din Republica Moldova care a adus acasă o medalie olimpică la lupte. Dar, dincolo de medalii, port în suflet povestea unui drum lung și greu. Sunt o fată simplă, venită de la țară. Am crescut cu lipsuri, fără infrastructură, deseori fără sprijin – dar niciodată fără voință. Am muncit ani întregi pe saltele uzate, cu echipamente vechi și condiții modeste. Am căzut, m-am ridicat, am fost înfrântă și am triumfat. Și în tot acest timp, nu am uitat niciodată de Moldova. Pentru că știu că țara noastră merită mai mult. Iar sportivii ei merită mai mult. Tocmai de aceea am acceptat invitația doamnei președinte și am decis să mă implic activ în viața publică, candidând pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate. Republica Moldova are nevoie de continuitate și de un ritm mai alert în tot ce înseamnă dezvoltarea sportului. Și cine poate înțelege mai bine nevoile reale ale sportivilor, ale tinerilor, ale părinților și ale antrenorilor, decât cineva care a trecut prin toate etapele acestui drum? Nu am experiență politică. Dar am experiența reală a vieții de sportiv în Moldova. Știu ce înseamnă un cantonament bine organizat. Știu cum arată infrastructura europeană. Și îmi doresc ca, în următorii ani, asemenea condiții să le avem aici, acasă – pentru copiii noștri, pentru viitorul nostru. Împreună, putem schimba în bine fața sportului moldovenesc”, a adăugat Nichita.
La rândul său, fostul jucător al naționalei de fotbal și licențiat în jurnalism, Maxim Potârniche, a anunțat că intră în politică pentru a lupta împotriva mediocrității și corupției.
„Nu m-am născut politician, dar nu mai pot sta deoparte când minciuna și incompetența ne decid viitorul. Vreau o Moldovă europeană, fără hoți și oportuniști (...) Sunt gata să mă expun opiniei publice, să îmi fac transparente veniturile și cheltuielile. Sunt gata să accept critici, sunt gata de presiune, să comunic cu oamenii, să ascult. Sunt gata să joc în echipă, dar și să formulez opinii nepopulare. Sunt gata să am răbdare, dar și să ripostez. Sunt gata să muncesc peste program, să petrec mai puțin timp cu familia, să mănânc din caserolă, să pun pe mine costumul, să fiu arătat cu degetul, să dau explicații despre ceea ce n-ar trebui să dai explicații. Sunt gata pentru că vreau și pentru că pot”, a opinat Potârniche.
Alegerile parlamentare sunt programate pentru data de 28 septembrie 2025. Anterior, au anunțat că se vor regăsi pe lista PAS și maestrul Nicolae Botgros, jurnalistul Constantin Cheianu, precum și foștii miniștri Nicu Popescu și Marcel Spătari.
FOTO // Igor Grosu și Luca Niculescu au discutat despre independența energetică și conectivitatea dintre România şi Republica Moldova
GALERIE FOTO // Prima vizită externă a premierului României, Luca Niculescu, la Chișinău
„Prutul va rămâne doar un râu, nu și o frontieră care separă două state românești”, a afirmat Vasile Tofan la conferința de presă cu omologul său român
Premierul Vasile Tofan, despre acordul semnat la Kiev: „Nu este un tratat de securitate. Republica Moldova rămâne o țară neutră”
Premierul României, Luca Niculescu, la Chișinău: „Integrarea europeană a Republicii Moldova este o prioritate strategică pentru România”
VIDEO // Premierii Vasile Tofan și Luca Niculescu au discutat avansarea cooperării moldo-române: prioritate pe proiectele strategice de infrastructură și energie
VIDEO // Premierul Luca Niculescu: „România va fi și mai departe cel mai vocal susținător al Republicii Moldova la nivel european”
VIDEO // Premierul Luca Niculescu, întâmpinat cu onoruri la Guvernul Republicii Moldova
Integrarea europeană și combaterea amenințărilor hibride, discutate de Mihai Popșoi în Cipru
Igor Grosu, la întrevederea cu ambasadorul Slovaciei: „Experiența Slovaciei în procesul de integrare europeană rămâne valoroasă”
Moldova își consolidează relațiile cu Cipru. Un Consulat Onorific a fost inaugurat la Nicosia
ANALIZĂ // „Vizita are o miză europeană”: premierul Vasile Tofan la Kiev și consolidarea cooperării moldo-ucrainene
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, așteptat la Chișinău. Expert: „Importanța Republicii Moldova este strategică”
VIDEO // „Este important să obținem rezultate pentru oamenii noștri și țările noastre”. Ce au discutat premierul Republicii Moldova și președintele Ucrainei la Kiev
Un bărbat a ajuns la spital după ce a căzut într-o fântână din propria gospodărie
Ucraina va construi la Kiev 21 de poduri
Republica Moldova marchează un an de tranzit comun cu Uniunea Europeană. Peste 12 000 de operațiuni, înregistrate de Serviciul Vamal
„Voice of Regions”: Tinerii din cinci localități au propus peste 25 de inițiative pentru dezvoltarea comunităților
Guvernatoarea statului New Jersey vrea să împiedice descărcarea unor nave cu motorină rusească în porturile americane
Reforma feroviară și accesul operatorilor privați, discutate cu mediul de afaceri
ANTA a prelungit până la 9 noiembrie termenul de depunere a cererilor pentru autorizațiile CEMT 2027
Măsuri sporite de siguranță la frontieră. Autoritățile moldo-ucrainene poartă discuții tehnice privind implementarea controlului comun pe teritoriul R. Moldova
Peste 60 de servicii publice digitale au fost restabilite și sunt disponibile pe portalul EVO. 21 rămân temporar indisponibile
Mai multe picturi realizate de copii cu sindromul Down au fost donate Institutului Mamei și Copilului
FOTO // Peste 60 de antreprenori din Moldova au analizat oportunitățile de export pe piața italiană
ARMENPRESS: Armenia și UE au discutat despre progresele în procesul de liberalizare a vizelor
Circa 60 de tentative de escrocherie, prevenite în ultimele 24 de ore. IGP îndeamnă cetățenii să fie prudenți
StratCom a identificat un sondaj online neautorizat în UTA Găgăuzia. Instituția avertizează asupra riscurilor de manipulare electorală
Noi spitale regionale pentru 930.000 de locuitori. Autoritățile anunță termenele de finalizare pentru Bălți și Cahul
Doi bărbați, găsiți fără suflare într-o locuință din Sângerei. IGSU avertizează asupra riscului intoxicațiilor