Ursula von der Leyen a discutat cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale
Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o discuţie la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi de cuvânt, relatează AFP, citată de news.ro și MOLDPRES.
”Au avut o discuţie bună”, a anunţat luni Stefan de Keersmaecker, dând asigurări că ”eforturi sunt în continuare în curs la diverse niveluri” în vederea ajungerii la un acord comercial cu Statele Unite.
Comisia Europeană, însărcinată să negocieze în numele celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, lucrează de zor să evite taxe vamale grele pe care Donald Trump ameninţă să le impună produselor europene până la 9 iulie.
Comisarul european Maros Sefcovic - însărcinat cu aceste negocieri - şi-a multiplicat vizitele la Washington în ultimele zile, pentru a discuta cu omologii săi despre această problemă.
”Pentru moment, prima noastră prioritate este să ajungem la un acord, cel puţin la un acord de principiu cu Statele Unite”, a anunţat alt purtător de cuvânt al Comisiei, Olof Gill.
”Ne aflăm acum la începutul sfârşitului bătăliei, cel puţin în ceea ce priveşte un acord de principiu”, a apreciat el, fără să ofere alte detalii.
Preşedintele american a ameninţat blocul european cu suprataxă de 50% - cu mult peste proiectul din aprilie, de 20%.
Comisia Europeană a refuzat însă în conferinţa sa de presă de luni să se pronunţe cu privire la posibilitatea ca data de 9 iulie să fie amânată până la 1 august, aşa cum a sugerat Donald Trump.
Ea i-a invitat pe jurnalişti să-şi ”redirecţioneze întrebările către administraţia americană”.
Ursula von der Leyen şi Donald Trump au contacte limitate după ce preşedintele american a revenit la putere.
Preşedintele american, care nu-şi ascunde antipatia faţă de UE şi instituţiile europene, a catalogat-o pe preşedinta CE drept ”fantastică”.
WSJ: Militarii ucraineni ar fi neutralizat simbolic două batalioane NATO în cadrul exercițiului Hedgehog-2025 din Estonia
Rusia anunță că următoarele tratative de pace cu Ucraina vor avea loc săptămâna viitoare
Dronele rusești au atacat un port din regiunea Odesa
BTA: Viceguvernatorul Băncii Centrale, Andrey Gurov, este desemnat să conducă guvernul interimar înaintea alegerilor anticipate din aprilie din Bulgaria
Drone ucrainene au atacat ținte în Rusia aflate la 2000 km depărtare
ONU presează Rusia să înceteze atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Aproape 300.000 de persoane au rămas fără energie electrică şi apă în Odesa după un atac rusesc
Raport Transparency International: evoluții privind percepția corupției în statele UE – țările baltice se remarcă prin îmbunătățiri constante și sunt considerate exemple regionale
Ajutorul militar pentru Ucraina, la cel mai mic nivel în 2025
Trei copii au fost uciși la Harkov într-un atac aerian rusesc
BTA: Rezultatele sondajului „Sportivul Balcanic al Anului 2025” vor fi prezentate la o ceremonie pe 16 februarie
Armenia și SUA au încheiat un acord în domeniul nuclear civil
Kazahstanul își rescrie istoria: consideră URSS regim de ocupație și revine la istoria Hoardei de Aur
Politico: UE analizează acordarea unui statut parțial Ucrainei înainte de aderarea deplină
Ministrul Dorin Junghietu vine în Parlament. Deputații vor examina moțiunea simplă asupra politicii statului în domeniul energetic
Circulația transportului de mare tonaj a fost restricționată pe întreg teritoriul țării
Plan de acțiuni pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în rândul comunității ucrainene din Republica Moldova
GALERIE FOTO // Generații unite de tradiții: cum a început aniversarea orașului Ialoveni
Audieri în Parlament. Ministra de Interne, Daniella Misail-Nichitin, va prezenta un raport privind combaterea consumului și traficului de droguri
Conducerea BNM, în vizită la BNR: extinderea cooperării, consolidarea dialogului internațional și integrarea în structurile financiare globale, pe agenda discuțiilor
Antreprenorii pot beneficia de finanțare pentru consolidarea eficienței energetice. Elveția oferă 1,85 milioane de euro
VIDEO // Actualizare AND: Circulație în condiții de iarnă pe drumurile naționale. Restricții pentru transportul greu pe mai multe trasee
FOTO // Vicepremierul Mihai Popșoi, discuții cu trei ambasadori nou-acreditați în R. Moldova. Consolidarea relațiilor bilaterale, pe agendă
Parcursul european al Republicii Moldova, discutat de premierul Alexandru Munteanu și Ambasadorul Ciprului, Pericles Demetriou Stivaros
FOTO // Administrația Națională a Drumurilor a recepționat 13 automobile noi pentru monitorizarea șantierelor rutiere
Deșeurile din construcții vor fi reciclate și reutilizate: autoritățile pregătesc un nou regulament
VIDEO // Organizatorii unor call centre de fraudă, reținuți după ce au prejudiciat românii cu peste un milion de lei
GALERIE FOTO // Printre fulgi și pași grăbiți
Instructor auto din Bălți prins în flagrant cerând 900 de euro pentru un permis de conducere
Funcția de director al ANRE, scoasă la concurs: doritorii pot depune dosarele până la 23 martie