ro
Politică
07 Iulie, 2025 / 21:43
/ Acum 5 ore

CEC a decis: La Boldurești, Nisporeni, va fi organizată votarea repetată cu aceeași candidați din turul II

Pe 20 iulie curent va avea loc votarea repetată pentru alegerea primarului comunei Boldurești, raionul Nisporeni, în baza acelorași date din listele electorale și cu includerea în buletinul de vot a candidaților care au participat în turul doi de scrutin. Decizia a fost aprobată astăzi de Comisia Electorală Centrală (CEC), care a declarat nule rezultatele alegerilor din 1 iunie 2025 (turul doi de scrutin) în baza hotărârii Curții de Apel Nord, informează MOLDPRES.

Totodată, CEC a revocat din componența consiliului electoral al circumscripției electorale comunale Boldurești nr. 23/5 și a biroului electoral al secției de votare nr. 23/11 persoanele care au exercitat funcția de președinte ale acestor organe electorale. În aceste condiții, va fi inițiată procedura de realegere a președinților organelor electorale.

Concurenții electorali înscriși în buletinul de vot vor prezenta rapoartele privind finanțarea campaniei electorale în conformitate cu normele stabilite.

Pe 4 iulie curent, magistrații Curții de Apel Nord, au declarat nule alegerile locale din 1 iunie 2025 (turul doi de scrutin) pentru funcția de primar în comuna Boldurești, raionul Nisporeni. Decizia vine în contextul în care scrutinul din 1 iunie a fost câștigat de Nicanor Ciochină, cercetat penal pentru comiterea unui accident rutier soldat cu moartea unui minor.