ro
Societate
12 Iulie, 2025 / 02:09
/ Acum 11 ore

Programul „Farmacie în satul tău” atinge pragul de 100 de unități deschise în zonele rurale

În satul Cinișeuți, raionul Rezina, a fost inaugurată cea de-a 100-a farmacie în cadrul programului național „Farmacie în satul tău”. Lansat în 2024, proiectul a vizat extinderea rețelei de farmacii în localitățile fără acoperire farmaceutică, comunică MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Sănătății, doar în prima jumătate a anului curent au fost deschise aproximativ 50 de farmacii subvenționate, acoperind 100 de sate din 28 de raioane ale țării.

Farmaciile din cadrul proiectului oferă servicii de bază, printre care eliberarea de medicamente compensate, rețete electronice și consiliere farmaceutică, facilitând accesul la tratamente esențiale pentru mii de cetățeni care anterior erau nevoiți să parcurgă distanțe mari până la cea mai apropiată farmacie.

Conform regulamentului aprobat de Guvern, antreprenorii care deschid farmacii în localități fără astfel de servicii beneficiază de licență gratuită și de subvenții lunare între 10.000 și 20.000 de lei, în funcție de veniturile înregistrate.

Ministerul reiterează că extinderea acestui program va continua, întrucât fiecare cetățean, indiferent de locul unde trăiește, trebuie să aibă acces la medicamente și servicii medicale de calitate.