ro

 

Societate
10 August, 2026 / 04:52
/ 08 Iulie, 2025

O femeie de afaceri din Bălți a fost condamnată la 10 ani de închisoare pentru că a comandat omorul amantei soțului

O femeie de afaceri din municipiul Bălți a fost condamnată la 10 ani de închisoare, după ce  a comandat omorul presupusei amante a soțului său, în schimbul sumei de 5.000 de euro, comunică MOLDPRES.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, crima a fost pusă la cale în decembrie 2020. Femeia, în vârstă de 67 de ani, era convinsă că soțul ei avea o relație extraconjugală cu o fostă colegă de clasă, în vârstă de 62 de ani, stabilită în Chișinău.

Inițial, inculpata a apelat la un detectiv particular pentru a o urmări pe presupusa amantă. Ulterior, a contactat o clientă a întreprinderii pe care o administra, despre care știa că este colaboratoare a organelor de drept. Sub pretext fals, aceasta a obținut adresa victimei, iar femeia de afaceri a fost ulterior ajutată de un fost deținut, condamnat anterior pentru omor.

Comunicarea cu presupusul asasin s-a făcut prin mesaje scrise pe hârtie, care erau distruse imediat după citire. Inculpata i-a cerut acestuia să însceneze un jaf, în urma căruia victima să fie ucisă.

Planul a eșuat după ce bărbatul a informat autoritățile despre intențiile femeii. Cu ajutorul poliției, a fost organizată o simulare a crimei, fiind realizate fotografii false care arătau că „omorul” a fost comis. În momentul în care inculpata i-a achitat o primă tranșă de 2.500 de euro, a fost reținută de forțele de ordine și ulterior plasată în arest preventiv.

Judecătoria Bălți a condamnat femeia la 10 ani de detenție într-un penitenciar de tip închis.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Un specialist din diaspora își propune să revină în Republica Moldova pentru a contribui la dezvoltarea registrului naval național

/ Acum 2 zile

GALERIE FOTO // Diaspora, acasă: Imagini de la cea mai mare reuniune a moldovenilor de peste hotare

/ Acum 2 zile

Meteorologii au emis Cod galben de pericol de incendiu în întreaga țară până pe 14 august

/ Acum 2 zile

Un bărbat a fost reținut într-un dosar de corupție. Ar fi facilitat transferul a 60.000 de dolari prin portofele electronice

/ Acum 2 zile

Noi cazuri de fraude telefonice și online. O femeie din Chișinău a transmis escrocilor 990 000 de lei

/ Acum 2 zile

Ultimele baraje antipoluare au fost demontate de pe Nistru după aproape cinci luni de intervenții

/ Acum 2 zile

Cetățenii Republicii Moldova pot obține burse de studii în Marea Britanie

/ Acum 2 zile

Un bărbat din Cimișlia a fost trimis în judecată pentru omorul concubinei

/ Acum 2 zile

Cod galben de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a țării

/ Acum 2 zile

Peste 370 de accidente, înregistrate de la începutul anului în capitală. Șase persoane și-au pierdut viața

/ Acum 2 zile

Flux sporit de călători pe Aeroportul Chișinău, cu peste 1900 de pasageri deserviți pe oră în perioada de vârf a concediilor

/ Acum 2 zile

Siguranța copiilor în spațiul digital, prioritate pentru autorități. Maia Sandu: „Trebuie să creăm mecanisme care să-i protejeze”

/ Acum 2 zile

Vântul puternic și ploile au provocat pagube în nordul și centrul țării. Salvatorii au intervenit în zece cazuri

/ Acum 2 zile

DOC // Consolidarea securității și cooperarea cu UE. Programul de implementare a Strategiei Naționale de Apărare pentru perioada 2024–2034, publicat în Monitorul Oficial