Discuții la Guvern despre modificările Legii privind avocatura: „Nu afectează exercitarea activității de avocat, dar țin exclusiv de aspecte legate de organizarea internă”
La ministerul Justiției au avut loc astăzi discuții despre recentele modificări la Legea privind avocatura. În cadrul reuniunii s-a precizat faptul că „amendamentele operate de către Parlament nu afectează exercitarea activității de avocat, dar țin exclusiv de aspecte legate de organizarea internă a organelor din cadrul Uniunii Avocaților din Moldova (UAM)”, informează MOLDPRES.
La întâlnire au participat reprezentanți ai Parlamentului, Aparatului Preşedintelui, Uniunii Avocaților din Moldova, Consiliului Național pentru Asistența Juridică Garantată de Stat (CNAJGS) și ai Ministerului Justiției.
Discuțiile s-au axat pe conținutul amendamentelor, obiectivele autorilor în urma promovării modificărilor legislative, viziunea avocaților în raport cu acestea, precum și măsurile care pot fi aplicate pentru gestionarea situației, așa încât drepturile și libertățile cetățenilor să nu fie afectate.
Astfel, reprezentanții ministerului Justiției au subliniat că, în ultimii ani, garanțiile acordate profesiei de avocat au fost consolidate prin modificările aduse legii speciale și Codului penal, precum și prin semnarea Convenției europene pentru protecția avocaților.
„Obiectivul comun rămâne exercitarea avocaturii la cele mai înalte standarde de profesionalism și calitate. În contextul actual, este esențial ca soluțiile să fie identificate prin dialog și consens, pentru ca cetățeanul să beneficieze de o justiție echitabilă și funcțională”, a comunicat Ministerul Justiției.
Totodată, deputații prezenți la ședință au precizat că modificările au fost operate „pentru a aduce o perspectivă diferită și o viziune nouă în cadrul comisiilor, dar și pentru a spori transparența în accederea profesiei și procedurile disciplinare”.
În același timp, reprezentanții avocaților și-au manifestat deschiderea „pentru luarea unor măsuri care să contribuie la îmbunătățirea activității domeniului”.
În cadrul discuțiilor, s-a remarcat faptul că amendamentele operate de către Parlament nu afectează exercitarea activității de avocat, dar țin exclusiv de aspecte legate de organizarea internă a organelor din cadrul UAM.
„Aceste modificări au ca scop soluționarea unor provocări semnalate de cetățeni, precum perceperea taxelor la examinarea plângerilor privind abaterile disciplinare, practici ce pot limita accesul la justiție”, a subliniat Ministerul Justiției.
De asemenea, s-a menționat că unele propuneri, cum ar fi diversificarea componenței comisiilor cu membri laici, care nu sunt funcționari sau persoane politice, fără a fi reînnoite mandatele, se regăsesc în practica altor state.
„Deciziile în aceste comisii vor continua să fie luate de majoritatea avocaților (8 din 11 membri). Alte prevederi incluse în amendamente urmează să fie analizate suplimentar și, dacă va fi necesar, îmbunătățite. De asemenea, modificările legislative recente nu vor produce efecte imediate, ceea ce permite desfășurarea unor consultări suplimentare și, eventual, ajustarea reglementărilor”, a specificat Ministerul Justiției.
La fel, potrivit Ministerului Justiției, un subiect aparte a vizat decizia Consiliului Uniunii Avocaților de a impune participarea obligatorie a avocaților la grevă, sub sancțiunea unor măsuri disciplinare.
„Reprezentanții CNAJGS au semnalat riscul unor eventuale blocaje care pot apărea în urma grevei avocaților, în special în ceea ce privește accesul persoanelor vulnerabile la asistență juridică garantată de stat și activitatea organelor de drept. Conducerea ministerului a sugerat revizuirea aspectelor din pct. 4-6 din decizia consiliului, subliniind că libertatea de alegere, protejarea interesului public și funcționarea sistemului justiției trebuie să primeze”, a remarcat Ministerul Justiției.
Părțile au convenit asupra necesității continuării consultărilor în cadrul unui grup de lucru, din care să facă parte și reprezentanți ai Parlamentului și UAM, pentru a identifica soluții legislative care să răspundă realităților sistemului și interesului public.
Uniunea Avocaților a declarat grevă în semn de protest față de amendamentele la Legea cu privire la avocatură adoptate pe 11 iulie curent de Parlament. Aceasta ar urma să înceapă pe 15 iulie și să se încheie pe 25 iulie curent.
Primul amendament vizează introducerea unei interdicții de trei ani pentru avocații care au deținut funcții în comisiile interne ale Uniunii Avocaților de a reocupa aceste funcții, în scopul prevenirii influenței și asigurării rotației personalului.
În același timp, cel de-al doilea amendament vizează includerea în comisiile de licențiere și disciplină ale Uniunii Avocaților a unor reprezentanți numiți de Ministrul Justiției, precum și a unor reprezentanți ai cercurilor academice sau ai societății civile, pentru creșterea obiectivității.
Uniunea Avocaților a făcut un apel public prin care a solicitat președintei Maia Sandu să nu semneze această lege.
Agenda evenimentelor, joi, 13 august
Peste 560 de cazuri de boli diareice acute, înregistrate timp de o săptămână. Cei mai afectați sunt copiii
Zece stații noi pentru monitorizarea aerului vor fi instalate în Moldova până în 2027
VIDEO // Ministerul Finanțelor explică noile reguli din politica fiscală care vizează moștenirea: „Guvernul nu-și propune să impoziteze moștenirea pentru cetățenii R. Moldova care se află în diasporă”
Un sprijin suplimentar de 6 milioane de lei va fi acordat pentru finanțarea centrelor de plasament pentru refugiații din Ucraina
VIDEO // Droguri de peste 1,3 milioane de lei, aduse din Ucraina. Un bărbat a fost reținut de polițiști
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi: „Aparatul de zbor care a provocat explozia de la Crocmaz este o dronă rusească cu propulsie”
MEC lansează consultarea publică pentru noua generație de curriculum școlar
Aprobat de Guvern. Republica Moldova va intensifica schimbul de date polițienești cu statele europene
VIDEO // Noi cazuri de escrocherie. O femeie din raionul Orhei, deposedată de peste 85 000 de lei
O persoană a decedat, iar alte 15 au fost rănite în urma accidentului rutier produs la Strășeni
Accident grav pe traseul M5, între Codreanca și Bravicea: o persoană a murit, alte câteva au fost rănite
Agenda evenimentelor, miercuri, 12 august
Un cutremur cu magnitudinea 4,5 a fost înregistrat în zona seismică Vrancea
Seceta afectează aproape 40% din teritoriul Uniunii Europene
ARMENPRESS: Piața imobiliară din Erevan prinde amploare
Ministrul Alexandru Gasnaș, întrevedere cu ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu: „România este unul dintre cei mai apropiați parteneri ai R. Moldova, inclusiv în modernizarea sistemului de sănătate”
Republica Moldova are asigurat necesarul de energie pentru astăzi. Energocom a rezervat volumele
Ministra Finanțelor: „Politica fiscală pentru anul 2027 nu își propune impozitarea moștenirilor primite de cetățenii R. Moldova, inclusiv de cei aflați în diaspora”
VIDEO // Percheziții în raionul Drochia. Patru bărbați, documentați pentru deținerea ilegală a armelor și munițiilor
FOTO // Oraşul Criuleni își modernizează infrastructura locală prin Programul „Europa este aproape”
BNM: rata anuală a inflației va avea o tendință ascendentă până la finele anului curent, iar ulterior va scădea
DOC// R. Moldova accesează o finanțare de 150 de milioane de euro pentru proiectul „Livada Moldovei II”. Legea, publicată în Monitorul Oficial
VIDEO // Podul peste râul Lunguța din Taraclia intră într-o nouă etapă de reparație
GALERIE FOTO // Antrenamente pentru parada dedicată Zilei Independenței. Peste 100 de unități de tehnică militară și specială vor fi prezentate în PMAN
Ziua Internațională a Tineretului 2026, marcată la Bălți, cu participarea a peste 1500 de tineri din întreaga țară
Orașul Burgas din Bulgaria va găzdui Concursul Muzical Eurovision din 2027
Cinci instituții de învățământ din stânga Nistrului vor fi dotate cu echipamente moderne pentru cantine printr-un proiect finanțat de Guvernul României
„Restart în educație”: MEC propune ca în municipiile Chișinău, Bălți și în UTA Găgăuzia, reforma să intre în vigoare din 2028
Investigațiile financiare paralele vor fi desfășurate după un mecanism comun la nivel național