
Remaniere majoră la Kiev. Zelenski a anunțat cine ar putea fi noul premier al Ucrainei
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat luni, pe rețelele sociale, că i-a propus Iuliei Sviridenko funcția de prim-ministru, informează MOLDPRES.
„Am discutat măsuri specifice care pot consolida potențialul economic al Ucrainei, extinde programele de sprijinire a ucrainenilor și intensifica propria producție de arme. În acest scop, începem transformarea sistemului executiv din Ucraina. Am propus ca Iulia Sviridenko să conducă guvernul Ucrainei și să îi actualizeze semnificativ activitatea. Aștept prezentarea programul noului guvern în viitorul apropiat”, a scris Volodimir Zelenski pe rețele de socializare după ce a avut o întrevedere cu Iulia Sviridenko.
Zelenski a menționat că a fost prezentat un raport privind implementarea acordurilor cu partenerii europeni și americani privind sprijinul pentru Ucraina, care au fost încheiate în cadrul conferinței privind restaurarea Ucrainei, care a avut loc recent.Anunțul privind nominalizarea unui nou premier a venit după întrevederea lui Zelenski cu reprezentantul special al Casei Albe pentru Ucraina, Keith Kellogg, sosit luni la Kiev.
În prezent, guvernul Ucrainei este condus de Denis Șmîgal, cu care Zelenski a avut o discuție duminică.
Marea Britanie anunță un nou acord de apărare cu Ucraina: 5.000 de rachete antiaeriene și sprijin economic extins
Întrevederea Rubio-Lavrov: Washingtonul este dezamăgit de lipsa de progres în acordul de pace
Uniunea Europeană va mobiliza 2,3 miliarde de euro pentru reconstrucție în Ucraina
Moţiunea de cenzură împotriva șefei Comisiei Europene a fost respinsă de Parlamentul European cu o largă majoritate
Furtuna a făcut ravagii în România: în 34 de localități din 17 județe și Bucureștiul au fost înregistrate pagube
Banca Națională a Bulgariei lansează emisiunea de monede euro, după confirmarea aderării țării la zona euro
DW: Energia solară devine, în premieră, principala sursă de energie în UE
Atac masiv asupra Kievului, înaintea întrevederii dintre Rubio și Lavrov. Sunt morți și răniți
Volodimir Zelenski a fost primit de Papa Leon al XIV-lea în ajunul conferinței de la Roma pentru Ucraina
Discuții la Guvern despre modificările Legii privind avocatura: „Nu afectează exercitarea activității de avocat, dar țin exclusiv de aspecte legate de organizarea internă”
Mihai Popșoi, la Bruxelles: „Sprijinul constant al UE ne face mai rezilienți”
Fonduri pentru dezvoltarea satelor și orașelor din Moldova. Dorin Recean: „2,83 miliarde de lei au fost investiți în proiecte care îmbunătățesc viața oamenilor de zi cu zi”
Remaniere majoră la Kiev. Zelenski a anunțat cine ar putea fi noul premier al Ucrainei
Drumul R34, în plin proces de reabilitare: 83 km de infrastructură modernizată în sudul țării #MoldovaPoate
Furnizorii de servicii media, difuzorii și distribuitorii de publicitate pot difuza doar mesaje de interes public aprobate de CEC
Clădirile serviciilor sociale, transformate în spații eficiente energetic. Parteneriat între Ministerul Energiei și Fundația Soros Moldova
IGP a anunțat motivul omorului de la Fălești
Zelenski susține că a avut o discuție productivă cu emisarul special american Kellogg la Kiev
Numărul copiilor de etnie romă care primesc burse de merit s-a dublat în ultimii doi ani
Peste 14.000 de solicitări la Serviciul de Urgență în ultima săptămână. 120 de victime în urma accidentelor rutiere
Președinta Maia Sandu, mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Naționale a Franței: „Un partener strategic și prieten loial”
Trei persoane, condamnate pentru trafic de influență la obținerea frauduloasă a certificatelor medicale pentru permisul de conducere
Circa 29 milioane de lei au fost direcționați agricultorilor de către AIPA în perioada 7-11 iulie
Ministerul Justiției a inițiat discuții cu reprezentanții avocaturii și autoritățile responsabile
Spații gratuite pentru copii la locul de muncă al părinților. Alexei Buzu: „Construim un mediu de lucru mai prietenos pentru familii”