
Fonduri pentru dezvoltarea satelor și orașelor din Moldova. Dorin Recean: „2,83 miliarde de lei au fost investiți în proiecte care îmbunătățesc viața oamenilor de zi cu zi”
Satele și orașele din Moldova au primit cele mai multe fonduri pentru dezvoltare anume în ultimii patru ani, a anunțat premierul Dorin Recean, potrivit căruia 2,83 miliarde de lei au fost investiți în proiecte care îmbunătățesc viața oamenilor de zi cu zi, transmite MOLDPRES.
Astfel, resursele pentru dezvoltarea regională și locală au crescut cu 60 la sută, de la 1,2 miliarde de lei în perioada 2010-2020, până la 2,83 miliarde de lei în anii 2021-2024.
„Guvernul Republicii Moldova, cu sprijin european, a făcut drumuri, a dus apă și canalizare, a reparat școli și grădinițe într-un ritm fără precedent”, a afirmat prim-ministrul Dorin Recean.
În acest sens, autoritățile implementează cel mai mare program de dezvoltare locală - „Satul European”, care prevede, în particular, construirea a 940 km de rețele de apeduct, 220 km de canalizare și 610 km de iluminat stradal. Totodată, acesta vizează modernizarea a 200 de școli și grădinițe, 254 de parcuri, terenuri sportive și locuri de joacă și renovarea a peste 60 de case de cultură, muzee și monumente.
„Mergem pe direcția corectă - am pornit lucruri care nu au fost făcute 30 de ani. Avem grijă de oameni și localități și, împreună, trebuie să continuăm pe calea bunăstării, unde fiecare cetățean, indiferent dacă locuiește într-un oraș mare sau în sat, are un nivel de trai bun”, a afirmat Dorin Recean.
Șeful Executivului a mai subliniat că în ultimii ani au fost dați în exploatare 766 km de drum, de trei ori mai mulți kilometri decât în ultimul deceniu. Totodată, au fost construiți cu 91 la sută mai mulți kilometri de rețea de canalizare față de ultimii zece ani și construiți cu 300% mai mulți kilometri de rețea de apeduct.
În același timp, autoritățile au investit în dezvoltarea serviciilor din domeniul ocrotirii sănătății la nivel local. Mai exact, potrivit premierului, 400 de milioane de lei au fost investiți pentru modernizarea spitalelor raionale într-un singur an, 95 de farmacii noi au fost deschise în sate și aproape 200 de ambulanțe moderne au fost repartizate în toată țara.
Întreaga conducere a Procuraturii Anticorupție, audiată de Comisia de evaluare a procurorilor
A început admiterea la liceu. Peste 13 mii de locuri disponibile și înscrieri, în premieră, la profil general
Conferirea numelui „Eugen Doga” Aeroportului Internațional Chișinău, pe agenda ședinței de Guvern
FOTO // Pompierii și salvatorii moldoveni au plecat în Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor forestiere
Peste 3900 de încălcări în traficul rutier, documentate de polițiști în zilele de odihnă
Incendiu într-un apartament din sectorul Râșcani al capitalei. Șase echipaje de pompieri, la fața locului
Elevi din Republica Moldova au obținut o medalie de argint și trei de bronz la Olimpiada Internațională de Chimie
Meteorologii au emis Cod galben de caniculă. Temperaturile urcă până la 33 de grade Celsius
Activitatea Serviciului suport clienți al ASP a fost temporar suspendată
Discuții la Guvern despre modificările Legii privind avocatura: „Nu afectează exercitarea activității de avocat, dar țin exclusiv de aspecte legate de organizarea internă”
Mihai Popșoi, la Bruxelles: „Sprijinul constant al UE ne face mai rezilienți”
Fonduri pentru dezvoltarea satelor și orașelor din Moldova. Dorin Recean: „2,83 miliarde de lei au fost investiți în proiecte care îmbunătățesc viața oamenilor de zi cu zi”
Remaniere majoră la Kiev. Zelenski a anunțat cine ar putea fi noul premier al Ucrainei
Drumul R34, în plin proces de reabilitare: 83 km de infrastructură modernizată în sudul țării #MoldovaPoate
Furnizorii de servicii media, difuzorii și distribuitorii de publicitate pot difuza doar mesaje de interes public aprobate de CEC
Clădirile serviciilor sociale, transformate în spații eficiente energetic. Parteneriat între Ministerul Energiei și Fundația Soros Moldova
IGP a anunțat motivul omorului de la Fălești
Zelenski susține că a avut o discuție productivă cu emisarul special american Kellogg la Kiev
Numărul copiilor de etnie romă care primesc burse de merit s-a dublat în ultimii doi ani
Peste 14.000 de solicitări la Serviciul de Urgență în ultima săptămână. 120 de victime în urma accidentelor rutiere
Președinta Maia Sandu, mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Naționale a Franței: „Un partener strategic și prieten loial”
Trei persoane, condamnate pentru trafic de influență la obținerea frauduloasă a certificatelor medicale pentru permisul de conducere
Circa 29 milioane de lei au fost direcționați agricultorilor de către AIPA în perioada 7-11 iulie
Ministerul Justiției a inițiat discuții cu reprezentanții avocaturii și autoritățile responsabile
Spații gratuite pentru copii la locul de muncă al părinților. Alexei Buzu: „Construim un mediu de lucru mai prietenos pentru familii”