ro
Societate
22 Iulie, 2025 / 20:54
/ Acum 10 ore

Etapa de depunere a dosarelor s-a încheiat. CSP a anunțat candidații la funcția de procuror general

Etapa de depunere a dosarelor pentru concursul privind funcția de procuror general s-a încheiat pe 21 iulie, fiind înregistrate două dosare, informează MOLDPRES.

Potrivit Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), dosarele au fost depuse de procurorul general interimar Alexandru Machidon și procuror-șef interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, Victor Furtuna.

Consiliul Superior al Procurorilor va înainta demersurile necesare către instituțiile de resort responsabile de controlul integrității și, în termen de 20 de zile lucrătoare de la data-limită de depunere a dosarelor, va examina, în ședință închisă, conținutul acestora, după care va adopta o hotărâre motivată privind eligibilitatea candidaților.

Victor Furtuna urmează să fie audiat de Comisia de evaluare a procurorilor vineri, 25 iulie.