Hidrologii au anunţat până pe 29 mai alertă de creștere a nivelului apei în Prut, pe sectorul Criva-Costeşti
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a anunţat avertizare hidrologică de creştere a nivelului apei în râul Prut, transmite MOLDPRES.
Potrivit hidrologilor SHS, în legătură cu căderea ploilor puternice, până la 29 mai va avea loc creșterea nivelului apei în râul Prut, sectorul Criva-Costeşti, cu aproape un metru, față de nivelul din 26 mai.
Apa se va scurge în limitele albiei minore, precizează sursa citată.
În context, autoritățile atenționează administrația publică locală, agenții economici în subordinea cărora se află lacuri de acumulare, să acorde atenție stării barajelor, podurilor şi căilor de evacuare a apei, precum şi să ţină cont de posibile creşteri şi mai mari ale nivelului apei în Prut.
În următoarele zile, este valabil Codul galben de instabilitate atmosferică, emis de Serviciul Hidrometeorologic de Stat care anunță ploi puternice şi furtuni. Ploile vor cădea pe arii extinse, în unele regiuni, precipitațiile vor fi însoțite de descărcări electrice.
GALERIE FOTO // Documente și mărturii despre deportări și foamete, prezentate la Expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași”
Escrocii continuă să facă victime. În ultimele 24 de ore, poliția a înregistrat 22 de cazuri de fraudă telefonică, cu un prejudiciu total de peste 3 milioane de lei
Expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică. Amploare, victime și făptași”, inaugurată în PMAN. Igor Grosu: „Memoria acestor tragedii este o ancoră care trebuie să ne amintească la ce pot duce regimurile autoritare”
Bărbat recidivist, trimis la închisoare după ce a lovit o polițistă
Trafic intens la Sculeni pe sensul de ieșire din Republica Moldova. Autoritățile recomandă rute alternative
Republica Moldova aderă la Academia de Drept European de la Trier
Restricții de trafic în Sîngerei. Drumul dintre Pepeni și Bălășești este blocat, iar șoferii sunt îndemnați să evite zona
Meteorologii au emis Cod galben de instabilitate atmosferică: ploi cu descărcări electrice, grindină și vijelii
Parlamentul își consolidează securitatea digitală. Funcționarii au fost instruiți în protecția informațiilor
Bacalaureat 2026 // Candidații susțin proba la disciplina de profil
DOC // Concurs deschis oficial pentru funcția de director general al TRM. Anunțul a fost publicat în Monitorul Oficial
VIDEO // „Poduri între sate trebuie, nu hotare”. Guvernul a lansat campania de promovare a reformei APL
Agenda evenimentelor, vineri, 12 iunie
Victimele deportărilor staliniste, comemorate la Chișinău. Programul evenimentelor
BTA: Forțele Armate bulgare organizează exerciții menite să îmbunătățească interoperabilitatea
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola: „Extinderea este cel mai puternic instrument geopolitic al nostru, iar Ucraina și R. Moldova își au locul în UE”
Țările UE au agreat deschiderea primului cluster de negocieri. Ursula von der Leyen: „Extinderea rămâne una dintre cele mai mari povești de succes ale UE”
Președinta Maia Sandu a avut o convorbire telefonică cu Președintele Consiliului European, António Costa
Statele UE au aprobat deschiderea primului cluster de negocieri. Cristina Gherasimov: „Această decizie confirmă recunoașterea progreselor înregistrate de țara noastră”
FOTO // Modernizarea barajului Costești–Stânca avansează. Proiectul urmează a fi finalizat până la sfârșitul anului
Noi oportunități de formare europeană pentru profesioniști. Ministrul Justiției a semnat acordul de aderare a R. Moldova la ERA
FOTO // Ministerul Energiei și PNUD consolidează parteneriatul strategic pentru modernizarea și transformarea sectorului energetic
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri în vizită de lucru în raionul Florești
Fenomenul fraudelor telefonice și online, în continuă creștere. IGP gestionează 754 de dosare de escrocherie
FOTO // Salvatorii au efectuat peste 30 de misiuni în urma ploilor înregistrate pe teritoriul țării
Președinta Maia Sandu a transmis condoleanțe după accidentul din Ungaria: „Instituțiile responsabile sunt în contact cu autoritățile maghiare și depun efort pentru a oferi asistența necesară”
Comisia de evaluare a procurorilor contestă hotărârea CSP privind promovarea lui Andrei Bălan
FOTO // Gimnaziul „Valeriu Bulicanu” din Boldurești a fost dotat cu echipamente educaționale moderne
Reuniunea Comitetului de Monitorizare al Programului Interreg NEXT Bazinul Mării Negre
VIDEO // Drumarii intervin în mai multe raioane după ploile abundente