ro
Societate
09 Mai, 2025 / 02:33
/ Acum 9 ore

Începe evaluarea procurorilor. 88 de procurori au fost notificați

Comisia de Evaluare a Procurorilor anunță inițierea procesului de evaluare externă a procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), precum și a procurorilor cu funcții de conducere din cadrul Procuraturii Generale. 88 procurori, potrivit listei transmise de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), au fost notificați, comunică MOLDPRES.

Conform procedurii, procurorii notificați urmează să completeze și să transmită către Comisie, în termen de 20 de zile de la data primirii notificării, Declarația de avere și interese personale pentru ultimii cinci ani; lista persoanelor apropiate care activează în sistemul judecătoresc, în cadrul procuraturii sau în serviciul public și Chestionarul privind integritatea etică.

Prin depunerea acestor documente, subiecții declară pe propria răspundere veridicitatea și corectitudinea informațiilor furnizate și consimt la prelucrarea datelor cu caracter personal. În lipsa unei justificări rezonabile, refuzul de a prezenta sau neprezentarea în termen a declarațiilor și a chestionarului constituie temei pentru constatarea nepromovării evaluării. În consecință, persoana este eliberată din funcție, cu interdicția de a ocupa funcții de procuror sau demnitate publică pe o perioadă de la 5 până la 7 ani.

După recepționarea documentelor completate, Comisia va iniția etapa de colectare a informațiilor din diverse surse publice și private, inclusiv prin accesarea sistemelor informaționale relevante și transmiterea de solicitări către instituțiile competente. În baza analizei acestor date, vor fi comunicate eventualele dubii identificate, urmând desfășurarea audierilor publice. La finalul procesului, Comisia va elabora un raport de evaluare pentru fiecare procuror în parte, cu propunerea de promovare sau nepromovare a evaluării, care va fi transmis CSP pentru decizia finală.

Evaluarea se desfășoară în conformitate cu prevederile Legii 252/2023 privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor, având ca obiectiv verificarea corespunderii subiecților supuși evaluării cu standardele de integritate etică și financiară.

Conform Legii 252/2023, dosarele de evaluare sunt repartizate aleatoriu între cele două complete ale Comisiei, fiecare format din câte trei membri, naționali și internaționali.