ro
Societate
12 Septembrie, 2025 / 14:01
/ Acum 20 ore

Oportunități extinse pentru elevi din școli profesionale și colegii. A fost lansat un nou proiect de accelerare a învățământului dual

Elevii din școli profesionale și colegii vor avea mai multe șanse de studia și a lucra în același timp, prin intermediul programelor din învățământul dual. Noile oportunități vor fi oferite în cadrul unui proiect privind accelerarea învățământului profesional tehnic dual, care va fi implementat în următorii trei ani în Republica Moldova, transmite MOLDPRES.

Inițiativa a fost lansată în cadrul unui eveniment la care au participat reprezentanți ai școlilor profesionale, centrelor de excelență, colegiilor, autorităților publice locale și ai companiilor private din țară.

Silviu Gîncu, șef de direcție la Ministerul Educației și Cercetării, a menționat că parteneriatele dintre companiile private și instituțiile de învățământ profesional tehnic motivează tot mai mult tinerii să aleagă învățământul dual.

„Această formă de învățământ este absolut gratuită pentru toți tinerii care nu dețin studii similare în domeniu. Avem tot mai mulți parteneri care se implică în învățământul dual, iar acest lucru ne bucură, deoarece astfel reușim să oferim tinerilor un viitor în Republica Moldova”, a menționat Silviu Gîncu.

În acest an, învățământul dual din Republica Moldova cuprinde 45 de instituții de învățământ profesional tehnic, care în parteneriat cu peste 200 de unități economice, oferă programe de formare profesională prin învățământ dual pentru 61 de programe de studii.

În cadrul învățământului dual, tinerii beneficiază de instruire gratuită și remunerație ce pornește de la 5,5 mii de lei, în funcție de volumul de lucru. Aceștia  primesc bursă, care începe de la 700 lei, dar și cazare la cămin.

Proiectul „Accelerarea învățământului profesional tehnic dual în Republica Moldova” este implementat de Asociația Obștească „Educație pentru Dezvoltare” și Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, cu suportul financiar al Fundației Liechtenstein Development Service Moldova.

Potrivit datelor statistice, învățământul dual atrage tot mai mulți tineri: în acest an s-au înscris 2.125 de elevi, cu peste 400 mai mulți decât anul trecut și de două ori mai mulți decât în 2023, când erau doar circa 1.000 de elevi.