Proiectele regionale de gestionare a deșeurilor vor avea statut de utilitate publică
Parlamentul a aprobat în prima lectură un proiect de lege prin care lucrările de dezvoltare a infrastructurii regionale de gestionare a deșeurilor sunt declarate de utilitate publică de interes național, comunică MOLDPRES.
Inițiativa legislativă vizează crearea unui cadru juridic special pentru accelerarea implementării Proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova”, finanțat de partenerii de dezvoltare.
Astfel, lucrările de construcție a infrastructurii regionale de gestionare a deșeurilor, inclusiv centrele regionale și stațiile de transfer, vor fi declarate de utilitate publică de interes național în toate regiunile de management al deșeurilor.
Proiectul prevede că despăgubirile pentru exproprierile permanente sau temporare vor fi acoperite din bugetul de stat.
Totodată, odată cu intrarea în vigoare a legii, va fi interzisă înstrăinarea sau grevarea terenurilor incluse în proiect.
Guvernul, prin Ministerul Mediului și Instituția Publică Oficiul Național de Implementare a Proiectelor în domeniul Mediului, va asigura implementarea măsurilor necesare pentru exproprierea bunurilor imobile, fie ele proprietate privată sau publică a unităților administrativ-teritoriale.
De asemenea, autoritățile vor sprijini instituțiile competente în procesul de transmitere și înregistrare a drepturilor patrimoniale asupra terenurilor vizate.
Atenție la apelurile false: AGE avertizează despre o nouă schemă de înșelătorie
Stațiile de captare a apei din Chișinău și Cosăuți vor primi echipamente pentru intervenții în caz de poluare
Institutul Național de Metrologie va primi noi atribuții
Conferința științifică „9 MAI: Comemorare, Reconciliere și Unitate Europeană”, organizată la Chișinău
Reforma justiției, discutată de membrii CSP cu experți europeni
Eugen Secrieru, numit director al Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală
Nivelul apei în scădere pe Nistru: Gheorghe Hajder îndeamnă la consum responsabil
VIDEO // Un tânăr a fost reținut după ce ar fi jefuit un copil de 10 ani din Strășeni
Monede comemorative și bijuterii ascunse, depistate de vameșii de la Leușeni
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, anunță lansarea unor proiecte majore de modernizare a infrastructurii de gestionare a deșeurilor
Un șofer din Râșcani a fost condamnat la patru ani de închisoare după ce a fost prins beat la volan
Ministra Natalia Plugaru anunță un set de măsuri pentru a preveni plecarea minorilor de acasă: „Locul copiilor este în familie, de aceea vom extinde serviciile sociale de sprijin”
VIDEO // Droguri ascunse în suplimente alimentare, găsite la controlul vamal din Chișinău
Reguli noi pentru automobilele introduse temporar în țară
CNAS a finanțat plata indemnizațiilor pentru familiile cu copii și celor pentru incapacitate temporară de muncă
Programul „Casa verde”: alte 99 de proiecte au fost aprobate spre finanțare
Noi reguli pentru admiterea temporară a mașinilor în Republica Moldova
Japonia a finanțat modernizarea sistemului de tratare a apelor uzate în satul Andrușul de Jos, raionul Cahul
Parlamentul a ajustat regulile de autorizare a produselor fitosanitare
Agricultorii din Moldova vor beneficia de acces mai rapid la material semincer performant
PREMIERĂ // „Oameni care dispar”, destinul jurnalistei Anna Politkovskaia, pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu”
VIDEO // Discuții privind situația de pe piața zahărului. Eugeniu Osmochescu: „Am ajuns la un compromis”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, despre noile prevederi privind funcționarea Legislativului: „Suntem deschiși pentru discuții”
UE refuză să-și reducă prezența diplomatică la Kiev după amenințările Rusiei
Kaja Kallas, Vicepreședinta Comisiei Europene, în vizită oficială la Chișinău
GALERIE FOTO // „Oameni care dispar”, noua premieră a Teatrului Național „Mihai Eminescu”
VIDEO // Fostul șef interimar al Procuraturii Căușeni a fost sancționat de CSP pentru abateri manageriale
VIDEO // Doi agenți economici din regiunea transnistreană, cercetați pentru contrabandă cu medicamente de peste 2 milioane de lei
Programul de stagii plătite în serviciul public, lansat la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Premierul Alexandru Munteanu: „Programul conectează educația cu experiența practică din serviciul public”
Parlamentul va funcționa după reguli noi, iar traseismul politic va fi limitat prin reguli stricte