ro
Societate
23 Septembrie, 2025 / 10:31
/ Acum 14 ore

R. Moldova își consolidează siguranța hidrotehnică: cadru normativ modern și evaluarea lacurilor cu risc de viituri

Republica Moldova face pași importanți pentru a-și proteja localitățile de riscurile viiturilor și inundațiilor. Cu sprijinul Austriei, Suediei și al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova, experți naționali și internaționali lucrează la un cadru legislativ modern pentru siguranța infrastructurii hidrotehnice, dar și la o metodologie de evaluare a iazurilor și lacurilor aflate în situații de risc, transmite MOLDPRES.

Reprezentanți ai Ministerului Mediului, Administrației Naționale „Apele Moldovei”, autorități locale și experți internaționali au participat săptămâna trecută la consultări și vizite de lucru în raionul Râșcani. Agenda a vizat identificarea vulnerabilităților infrastructurii existente și soluții de reabilitare, cu implicarea comunităților în planurile de prevenire a inundațiilor.

Un raport preliminar prezentat în cadrul consultărilor a diagnosticat situația actuală și a trasat o foaie de parcurs pentru alinierea legislației naționale la standardele Uniunii Europene. Totodată, documentul recomandă instituirea unui mecanism național de siguranță a infrastructurii hidrotehnice.

De asemenea, a fost supusă dezbaterii publice Metodologia privind identificarea și evaluarea lacurilor și iazurilor cu risc, care propune criterii clare de analiză a stării tehnice, a impactului socio-economic și de mediu.

„Vizitele în teren, desfășurate la Râșcani și în satul Vasileuți (zona pilot Copăceanca), au evidențiat degradarea construcțiilor hidrotehnice și riscurile asociate, dar și oportunități de reabilitare. Totodată, experții au inspectat terenul din Nihoreni, unde urmează să fie instalată, cu suportul Austriei, o stație hidrometrică pentru monitorizarea nivelului apelor. Prin acest efort comun, Republica Moldova își consolidează reziliența la schimbările climatice și fenomenele extreme, punând bazele unei gestionări sigure și durabile a resurselor de apă”, explică PNUD.

Republica Moldova deține aproximativ 7000 de iazuri și lacuri, multe dintre ele proiectate după standarde sovietice sau chiar fără documentație tehnică. Lipsa unui cadru normativ clar pentru exploatarea în siguranță le transformă în posibile surse de risc pentru comunitățile rurale.

Râşcani