ro
Societate
06 Septembrie, 2025 / 22:24
/ Acum 2 zile

REPORTAJ MOLDPRES// De astăzi, este disponibil ajutorul de 1000 de lei pentru elevi: părinții afirmă că respiră mai ușor la început de an școlar

Lilia Grubîi
Corespondent

Începând cu 4 septembrie 2025, părinții copiilor din clasele I–IX pot beneficia de ajutorul unic de 1000 de lei, acordat de stat la început de an școlar. Potrivit autorităților, sprijinul financiar va fi oferit pentru circa 300 de mii de elevi, iar suma totală alocată depășește 300 de milioane de lei, transmite MOLDPRES.

Ajutorul se acordă din oficiu, prin intermediul Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), mamei copilului. În cazul decesului acesteia, beneficiarul va fi tatăl, conform listelor generate de Sistemul Informațional de Management în Educație (SIME).

Dacă minorul locuiește cu tatăl, acesta trebuie să depună o solicitare în scris la casa teritorială de asigurări sociale, până la data de 14 noiembrie 2025, anexând actul de identitate și certificatul de naștere al copilului.

Plata se va efectua începând de astăzi, 4 septembrie, iar termenul-limită pentru ridicarea banilor este 26 decembrie 2025. Fondurile vor fi transferate pe cardul bancar al familiei sau, la solicitare, pot fi ridicate prin oficiile poștale.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării precizează că această măsură are scopul de a sprijini familiile în pregătirea pentru noul an școlar, de a reduce absenteismul și de a spori echitatea și calitatea educației în Republica Moldova.

CNAS a început plata ajutorului unic de 1000 de lei pentru elevi

Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) a anunțat că a fost efectuată finanțarea pentru acordarea suportului financiar unic de 1000 de lei, destinat elevilor din clasele I–IX din instituțiile de învățământ general din Republica Moldova.

De acest ajutor vor beneficia peste 295 de mii de elevi, conform listelor prezentate de Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

La solicitarea MOLDPRES, CNAS a explicat că achitarea banilor se realizează în două modalități: pe cardul bancar, pentru beneficiarii care au asociat plata cu contul bancar; la orice oficiu poștal, în baza buletinului de identitate.

„Sprijinul financiar unic este achitat mamei copilului sau, după caz, altui reprezentant legal (tatălui, tutorelui, curatorului) și va putea fi ridicat în perioada 4 septembrie – 26 decembrie 2025. În situații excepționale – cum ar fi lipsa datelor în sistem sau revenirea recentă din diasporă – părinții vor putea depune cereri fizice la CNAS. Autoritățile estimează că mai puțin de 3% dintre beneficiari vor avea nevoie de această procedură suplimentară. Pentru informații suplimentare, cetățenii pot apela Centrul de Apel al CNAS, la numărul 022-257-777”, indică Casa Națională de Asigurări Sociale.

Mai mulţi părinţi au primit deja banii pe card

Primele familii au primit deja cei 1000 de lei pe cardurile bancare. Pentru mulți părinți, acest sprijin a venit exact la timp – în plină perioadă de cumpărături pentru școală.

„Am verificat aplicația bancară dimineața și banii erau deja acolo. M-am bucurat enorm, pentru că am mai avut de luat încălțăminte pentru fiul meu din clasa a VI-a. Acum nu mai trebuie să mă împrumut de la rude”, povestește Tatiana, mamă a doi copii din Chișinău, solicitată de MOLDPRES.

La o librărie din centrul capitalei, coada de părinți și elevi e dovada clară că ajutorul a început să circule.

„Se vede că oamenii au primit banii. Vin mai hotărâți, iau ghiozdane bune, nu doar ce e mai ieftin. Pentru noi, comercianții, e un suflu în plus”, spune zâmbind vânzătoarea.

Pentru unii, cei 1000 de lei înseamnă o parte din uniformă sau manuale auxiliare, pentru alții – o șansă să pună deoparte pentru cheltuielile şcolare de iarnă.

„E un ajutor mic, dar simțit. Contează că statul s-a gândit și la familiile cu mai mulți copii. Eu am trei elevi acasă, deci sunt 3000 de lei care fac diferența”, adaugă Ion, tată din Căuşeni.

În doar câteva ore, părinții confirmă că mecanismul bancar funcționează mai rapid decât se așteptau. Cei care nu au carduri spun că vor merge la poștă în următoarele zile.

Specialiștii afirmă că sprijinul financiar unic are menirea nu doar de a reduce presiunea economică, ci și de a asigura un start mai echitabil pentru toți copiii. Iar în aceste prime zile de septembrie, cele mai vizibile semne sunt ghiozdanele noi și emoțiile părinților care respiră mai ușurați.

Guvernul subliniază că, în ultimii ani, bugetul pentru familii și copii a fost aproape dublat. Dacă în 2021 sprijinul era de 2,8 miliarde lei, în 2025 acesta a ajuns la 4,8 miliarde lei, ceea ce reprezintă o creștere de 2 miliarde lei în doar cinci ani.