Sfânta Lumină s-a aprins la Ierusalim
Focul Haric s-a aprins sâmbătă, 11 aprilie, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Sfânta Lumină urmează a fi adusă în seara zilei de astăzi și în Republica Moldova, transmite MOLDPRES.
Flacăra este considerată o minune care are loc anual în Sâmbăta Mare la Mormântul Domnului din Ierusalim.
Focul haric va ajunge în Republica Moldova sâmbătă seara, pentru al 24-lea an consecutiv, și va fi distribuit credincioșilor ortodocși din întreaga țară, prin grija celor două Mitropolii.
Astfel, Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove a anunțat că va aduce Focul Haric în seara zilei de astăzi, în scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din Chișinău, în jurul orei 20:00.
Totodată, Mitropolia Basarabiei a anunțat că va primi Lumina Sfântă prin intermediul unei delegații sosite din România pe cale terestră.
Ceremonia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim este un moment profund simbolic pentru toți creștinii ortodocși și are loc în fiecare an în Sâmbăta Mare, în cadrul unui ritual unic oficiat la Biserica Sfântului Mormânt. Flacăra este considerată o manifestare a harului divin și este așteptată cu emoție și evlavie de milioane de credincioși din întreaga lume. Aceasta este considerată drept cea mai veche minune anuală atestată a lumii creștine, fiind documentată consecvent din 1106.
O femeie din capitală a fost condamnată la doi ani de închisoare pentru conducere în stare de ebrietate
MEC a premiat elevii câștigători ai concursului „Prin Memorie și Recunoștință spre viitorul european”
Moldova sub avertizare meteo: ploi, descărcări electrice și răcire accentuată. Cetățenii, îndemnați să nu își uite umbrelele
Aglomerație la frontieră: Mii de autoturisme și camioane au trecut vama în ultimele 24 de ore
Locuitorii capitalei, îndemnați să consume produse locale. Târguri și iarmaroace se desfășoară în toate sectoarele Chișinăului
Cod galben de ploi puternice. Salvatorii îndeamnă cetățenii să respecte regulile de securitate
GALERIE FOTO // Orășelul European a fost inaugurat în inima capitalei de Ziua Europei
Orășelul European, inaugurat în PMAN de Ziua Europei – sărbătoare a păcii, unității și diversității
Rusia folosește memoria celui de-al Doilea Război Mondial pentru a justifica agresiunea. Ambasadorul Paun Rohovey: „Ucraina luptă pentru libertate”
Conferința științifică „9 MAI: Comemorare, Reconciliere și Unitate Europeană”. Maia Sandu: „Viitorul european al Republicii Moldova înseamnă asumarea trecutului, așa cum înseamnă alegerea adevărului în locul propagandei”
O femeie din Strășeni a adus pe lume o fetiță cu o greutate impresionantă de aproape 5 kg
Peste 190 de elevi din întreaga țară participă la Olimpiada Republicană la Istoria românilor și universală
Trafic sporit de călători la postul vamal Sculeni, pe sensul de ieșire din țară
Chișinăuienii pot beneficia de consultații gratuite de Ziua Europei
Portugalia înăsprește regulile pentru obținerea cetățeniei. Perioada minimă de rezidență a fost majorată
VIDEO // Vicepremierul Valeriu Chiveri, într-un interviu acordat AGERPRES: „România, ca stat membru al UE, ar putea contribui substanțial la crearea unei percepții corecte vizavi de procesul de reglementare a conflictului transnistrean”
Săptămâna începe cu ieftinirea carburanților: motorina coboară sub pragul de 30 de lei
Serviciul Special Antigrindină a instituit o Comisie de anchetă după ce trei persoane au fost rănite în urma contactului cu obiecte asemănătoare unor componente de rachete antigrindină
Glonț găsit în corpul minorului decedat într-o unitate militară de la Cahul: Expertiza medico-legală este în desfășurare
The Economist: Ucraina recâștigă inițiativa pe front, iar Rusia pierde teren pentru prima dată în aproape doi ani
Republica Moldova va găzdui cea de-a 135-a Sesiune Ministerială a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei. Peste 50 de delegații din mai multe state, așteptate la Chișinău
INTERVIU MOLDPRES // Vicepremierul Mihai Popșoi: „R. Moldova a valorificat plenar președinția la Consiliul Europei, mandat care a consolidat profilul internațional al țării noastre”
FOTO // Percheziții la Spitalul Raional Florești. Mai mulți angajați ai instituției sunt cercetați pentru corupție și trafic de influență
FOTO // 160 de ani de la fondarea Casei Regale și a Statului român modern. Mai mulți oficiali de la Chișinău au participat la evenimentul organizat la Palatul Elisabeta
Peste 3 700 de încălcări rutiere au fost înregistrate de polițiști în zilele de odihnă
Serviciul Vamal a colectat un miliard de lei în ultima săptămână
Consultații gratuite pentru locuitorii din Căușeni, Anenii Noi și Basarabeasca. Echipele mobile de medici continuă examinările profilactice
GALERIE FOTO // Republica Moldova, vicecampioană la turneul internațional „Euro Media Cup” de la Chișinău
Incident la Penitenciarul Brănești. Un fost condamnat a încercat cu un autoturism să pătrundă forțat pe teritoriul instituției
Prețul petrolului crește din nou, după ce Trump a calificat oferta de pace a Iranului drept „total inacceptabilă”