ro

 

Sport
10 Iunie, 2026 / 19:54
/ 01 August, 2019

Campionii mondiali universitari vor primi garsoniere

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 1 aug. /MOLDPRES/. Campionii mondiali universitari din anul curent (Napoli, Italia) Andrian Mardare (suliță) și Denis Vieru (judo) vor fi remunerați cu garsoniere de Federația Moldovenească a Sportului Studențesc și a Veteranilor (FMSSV), transmite MOLDPRES.

”Am promis acest lucru în ajunul Universiadei Mondiale. Acum declar cu fermitate. Ei vor primi apartamente aproximativ în decurs de un an în blocuri ce se află în construcție. Ele vor fi oferite de sponsorii Federației, Basconslux și Elat Neocons cu care am pus la punct toate detaliile în chestiunea vizată. Vom încheia cu campionii contracte în care să fie stipulat totul. Inclusiv faptul că nu vor fi depistați pozitiv la controale antidoping timp de minimum un an”, a declarat ieri pentru agenție președintele FMSSV, Veaceslav Manolachi.

Este pentru prima oară în istoria sportului moldovenesc când doi campioni moldoveni mondiali universitari vor beneficia de apartamente pentru performanțele înregistrate și o premieră când la o ediție a Universiadelor Mondiale au fost obținute două medalii de aur. 

Echipa naţională s-a învrednicit la Universiada de la Napoli de patru medalii. În afară de cei doi campioni, distincții de bronz au cucerit  Ana Ciuchitu (taekwondo) și Dorin Goțonoagă (judo).

Andrian Mardare (22 de ani) a absolvit anul curent Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport. Iată cele mai bune performanţe înregistrate de el până la Universiadă: bronz la Campionatul Mondial de juniori (2014, Eugene cu rezultatul 72,81 metri; bronz la Campionatul European Under-23 (Bydgoszcz, 2014, 78,76 m); locul 17 la Campionatul Mondial (2017, Londra, 80,63 metri); locul 7 la Campionatul European (2018, Berlin, 81,54 m).

Denis Vieru este cel mai bun judocan moldovean în actualitate. Anul curent a absolvit Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport. A mai câștigat anul curent turneele de Grand Slam de la Paris și Baku, Grand Prix de la Antalya. Recent a obținut argintul la turneul Grand Prix de la Zagreb. În afară de performanțele sus-menționate, el mai este medaliat cu bronz la Europenele de juniori (Oberwart, 2015), câștigător al etapelor Cupei Europei de la Deva, Paks, Leibnitz, campion european Under-23 (Tel Aviv, 2016), premiant la turneele Grand Prix din 2018 de la Budapesta și Antalya.  

Recenta ediție a Universiadelor Mondiale a fost a 30-ea. Republica Moldova participă la ele cu începere din 1995 (Fukuoka). Reprezentanții ei au cucerit 26 de medalii (5 de aur, 4 de argint și 17 de bronz). Campioni au mai devenit anterior Natalia Cerchez (Daegu, 2003) la alergări pe distanța 10 mii de metri, Ion Luchianov (Belgrad, 2009) la cursa 3 mii metri cu obstacole și Zalina Marghiev (2011, Chenzhen), ciocan. 


 
Ultimele Știri
/ 25 Mai, 2026

GALERIE FOTO // Ediție spectaculoasă a Turului României: cursa de ciclism de peste 800 de km leagă Chișinăul de București

/ 25 Mai, 2026

FOTO // Lotul național de lupte a cucerit patru medalii la Campionatul European U-15

/ 23 Mai, 2026

BTA: Bozhidar Saraboyukov a câștigat medalia de bronz la săritura în lungime în cadrul Diamond League Xiamen

/ 20 Mai, 2026

FOTO // Sportivii moldoveni au obținut mai multe medalii la Campionatul European de Armwrestling de la Budapesta

/ 18 Mai, 2026

FOTO // Nisporeni – Capitala Sportului 2026: două milioane de lei investite în activități de nivel național pentru promovarea sportului

/ 18 Mai, 2026

Bronz pentru Republica Moldova la Campionatul European de sambo

/ 18 Mai, 2026

Șapte medalii de bronz cucerite de luptătorii din Republica Moldova la Campionatul European U-17

/ 15 Mai, 2026

Trei medalii de bronz cucerite de sportive din Republica Moldova la Campionatul European de lupte U-17

/ 14 Mai, 2026

Republica Moldova ar putea avea încă un bazin olimpic de 50 de metri: discuții la Chișinău cu președintele Federației Europene de Natație

/ 14 Mai, 2026

Fotbaliștii de la Petrocub, aplaudați în Parlament după câștigarea titlului național

/ 14 Mai, 2026

FOTO // Sportivii moldoveni au obținut două medalii de bronz la Campionatul European de lupte U-17 din Bulgaria

/ 11 Mai, 2026

GALERIE FOTO // Republica Moldova, vicecampioană la turneul internațional „Euro Media Cup” de la Chișinău

/ 10 Mai, 2026

Petru Pelivan aduce argint pentru Moldova la Grand Slam-ul din Kazahstan

/ 09 Mai, 2026

BTA: Etapa a doua a Giro d’Italia începe la Burgas, după retragerea lui Matteo Moschetti din cursă