ro
Aderare la UE
10 Iulie, 2025 / 16:10
/ Acum 6 ore

Realizările R. Moldova în domeniul energetic și integrarea în infrastructura europeană, discutate la Bruxelles

Republica Moldova a înregistrat progrese semnificative în domeniul energetic prin măsuri concrete de diversificare a rutelor de aprovizionare cu gaze naturale și energie electrică. Declarația a fost făcută de viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, informează MOLDPRES.

Potrivit oficialei, în următoarele două zile, Republica Moldova va reveni la Comisia Europeană pentru a discuta despre Capitolul 15 – Energie și Capitolul 21 – Rețele transeuropene, în cadrul procesului de negociere privind aderarea la Uniunea Europeană. 

„Aceste acțiuni ne-au ajutat să reducem dependența de o singură sursă, cea din Federația Rusă”, a subliniat oficiala.

Diversificarea resurselor energetice va avea un impact direct asupra vieții cetățenilor.

„Pentru cetățeni, punerea în practică a politicilor în acest domeniu va însemna mai multă securitate energetică prin diversificarea surselor de aprovizionare, reziliență în fața crizelor energetice și reducerea riscurilor de întrerupere, prețuri mai stabile la energie, protecția consumatorilor vulnerabile, tranziția mai rapidă spre energie verde, eficiență energetică în locuințe și în industrie, ceea ce înseamnă facturi mai mici, rețele energetice conectate la cele europene și un sistem energetic modern”, a declarat șefa Direcției coordonare politici publice și integrare europeană, Ministerul Energiei, Zinaida Mardari.

Republica Moldova a făcut un pas important în acest an prin adoptarea Planului Național Integrat pentru Energie și Climă, iar Strategia Energetică 2050 se află în curs de aprobare.

„Implementarea măsurilor planificate în aceste documente va aduce numeroase beneficii Republicii Moldova. Inclusiv ne vor ajuta să creăm o piață energetică modernă, transparentă și competitivă, cuplată cu cea a Uniunii Europene”, a afirmat Seremet.

Capitolul 15 – Energie se referă la alinierea legislației naționale la normele UE în domeniul energiei, vizând securitatea energetică, diversificarea surselor de aprovizionare, liberalizarea pieței gazelor și electricității, creșterea eficienței energetice și promovarea energiilor regenerabile. Capitolul 21 – Rețele transeuropene vizează integrarea țării în infrastructura europeană de transport și energie, prin conectarea la rețelele TEN-T (transporturi) și TEN-E (energie). Pentru Republica Moldova, aceste capitole sunt esențiale în procesul de aderare, deoarece contribuie la reducerea dependenței energetice, modernizarea infrastructurii și apropierea de standardele europene.