ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Angajaţii din silvicultură și-au marcat sărbătoarea profesională

14:30 | 18.09.2015 Categorie: Societate

Chişinău, 18 sep. /MOLDPRES/. Angajaţi ai Agenţiei „Moldsilva” şi instituţiilor subordonate s-au reunit astăzi într-o şedinţă solemnă, organizată cu prilejul Zilei lucrătorului din silvicultură. În cadrul acesteia au fost prezentate realizările şi obiectivele sectorului forestier din ţară, comunică MOLDPRES.

Directorul general al Agenţiei „Moldsilva”, Ion Cebanu, a menţionat în mesajul de felicitare că pentru rezultate valoroase în această ramură este nevoie de efort  fizic şi ”investiţii sufleteşti”. „Schimbările care vor urma în acest domeniu trebuie să asigure o colaborare fructuoasă între specialişti şi instituţii ce va sta la baza echilibrului factorilor de mediu”, a  spus Cebanu.

La rîndul său, ministrul Mediului, Valeriu Munteanu, a subliniat că instituţia centrală de resort va susţine procesul de reorganizare a Agenţiei, care va fi în folosul fondului forestier naţional.

Prezent la eveniment, Prim-ministrul Valeriu Streleţ a subliniat importanţa pădurilor atît pentru stat, cît şi pentru fiecare cetăţean în parte. „Trebuie să asigurăm cel mai bun nivel de  protecţie a spaţiilor silvice care constituie o importantă sursă naturală, dar şi o posibilitate accesibilă pentru odihnă şi recreere”, a specificat Premierul.

Ziua lucrătorului din silvicultură a fost instituită prin Hotărîre de Guvern în anul 1995 şi este marcată în a  treia sîmbătă a lunii septembrie. În prezent Agenţia „Moldsilva” se subordonează Ministerului Mediului şi include 24 de întreprinderi de profil în toată ţara şi Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice. În ramura silvică din R. Moldova activează peste patru mii de angajaţi.

(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)

img15006177

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!