ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministrul de Externe Tudor Ulianovschi a avut o întrevedere cu Ambasadorul UE în R. Moldova

16:53 | 15.01.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 15 ian. /MOLDPRES/. Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Peter Michalko, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul diplomație publică, comunicare strategică și interacțiune cu presa al MAEIE.

În cadrul discuţiilor, oficialii au abordat un şir de aspecte ce derivă din dialogul politic bilateral Republica Moldova - Uniunea Europeană, inclusiv implementarea programului de reforme determinate de Acordul de Asociere şi modalităţile de extindere a cooperării cu UE în acest sens.

Ambasadorul Michalko i-a urat succes noului ministru moldovean de externe în exercitarea mandatului său şi a reiterat deschiderea Uniunii Europene în acordarea suportului necesar pentru realizarea obiectivelor asumate pe dimensiunea de integrare europeană.

img18000274

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!