ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Regulamentul cu privire la tichetele de masă va fi publicat în Monitorul Oficial

11:07 | 15.03.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 15 mar. /MOLDPRES/. Regulamentul cu privire la modul de utilizare a tichetelor de masă va fi publicat în numărul de mâine al Monitorului Oficial al Republicii Moldova, relatează MOLDPRES.

Documentul stabilește condițiile de folosire a tichetelor de masă de către salariați, angajatori, operatorii licențiați în imprimarea tichetelor, punctele comerciale care vor opera cu tichetele de masă, precum și aspectul fiscal în acest sens.

Astfel, regulamentul prevede că numărul tichetelor transmise salariatului trebuie să fie echivalent cu numărul zilelor lucrate efectiv în luna anterioară. Valoarea nominală a unui tichet de masă va  constitui minim 35 de lei şi vor fi destinate doar angajaţilor din sectorul privat. Acestea pot fi emise pe suport de hârtie și electronic și nu sunt transmisibile, dreptul de a le utiliza fiind deținut exclusiv de salariat.

De asemenea, regulamentul interzice schimbul tichetelor contra mijloacelor bănești. Tichetele pot fi utilizate doar cu scopul de a cumpăra produse alimentare, iar unitățile comerciale care vor opera cu tichete de masă sunt obligate să afișeze la intrare această disponibilitate.

Tot în Monitorul Oficial de mâine va apărea şi un model de registru de evidenţă a tichetelor de masă eliberate salariaţilor. Regulamentul cu privire la modul de operare cu tichetele de masă a fost elaborat în contextul aplicării Legii cu privire la tichetele de masă.

(Reporter A. Zara, editor M. Jantovan)

img18002053

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!