ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Pavel Filip a transmis un mesaj de condoleanțe poporului rus

12:56 | 26.03.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 26 mar. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Pavel Filip a transmis astăzi un mesaj de condoleanțe poporului rus și prim-ministrului Federației Ruse, Dmitri Medvedev, în legătură cu tragicul incendiu care a avut loc ieri, într-un centru comercial din orașul Kemerovo, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Executivului.

„În numele Guvernului Republicii Moldova și al meu personal exprim profunde condoleanțe și solidaritate cu poporul rus în aceste clipe de grea încercare. Sincere condoleanţe familiilor şi apropiaţilor victimelor, precum şi însănătoşire grabnică celor care au fost răniţi”, se arată în mesajul semnat de premier.

În urma incendiului care a izbucnit ieri, 25 martie, într-un centru comercial din oraşul Kemerovo, aflat în sud-vestul regiunii ruse Siberia, și-au pierdut viața peste 50 de persoane, inclusiv copii.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!