ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 600 de salvatori și pompieri vor asigura securitatea antiincendiară în timpul sărbătorii Paștele Blajinilor

11:16 | 14.04.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 14 apr. /MOLDPRES/. Peste 600 de salvatori și pompieri vor asigura securitatea antiincendiară în timpul sărbătorii Paștele Blajinilor, transmite MOLDPRES.

Ofiţerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu, a menţionat pentru agenție că în proces vor fi antrenate 200 de unități de tehnică.

„Angajații IGSU vor monitoriza starea antiincendiară și vor acționa la lichidarea situațiilor excepționale. În această perioadă, în preajma cimitirului Sfântul Lazăr din municipiul Chișinău, o autospecială de intervenție va fi gata să intervină în caz de incendii. La fel, grupele mobile formate din angajații Inspectoratului vor fi prezente în preajma cimitirelor din țară pentru a preveni situațiile de risc”, a spus Pușcașu.

Pentru prevenirea incendiilor, pompierii îndemnă populația să evite aprinderea vegetației uscate, care poate provoca focare de proporții. Totodată, salvatorii recomandă oamenilor să fie atenți cu lumânările și candelele aprinse și să nu le lase fără supraveghere.

În cazul situațiilor de risc, cetățenii sunt îndemnați să apeleze pentru ajutor la numărul unic de urgență 112.

În acest an, Paștele Blajinilor este marcat în zilele de 15 și 16 aprilie.

(Reporter A. Ciobanu, editor M. Jantovan)

img18003035

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!