ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

România rămâne principalul partener comercial al Republicii Moldova

16:10 | 06.07.2018 Categorie: Economie

Chişinău, 6 iul. /MOLDPRES/. Exporturile de mărfuri moldovenești în țările Uniunii Europene au crescut cu 37,8% în primele cinci luni ale anului curent față de aceeași perioadă a anului trecut și au însumat 747 mln dolari SUA. Ponderea livrărilor de mărfuri autohtone pe piața comunitară a atins nivelul de 67,9 la sută în totalul exporturilor, transmite MOLDPRES.

Datele Biroului Național de Statistică relevă că în aceeași perioadă cota exporturilor spre țările CSI a fost de 16,1 la sută, în scădere cu 0,2% comparativ cu perioada ianuarie-mai 2017. În perioada menționată exporturile pe această piață au constituit 177,5 mln de dolari. 

România rămâne principalul partener comercial al Republicii Moldova atât la exporturi, cât și la importuri. De la începutul acestui an, în țara vecină au fost exportate mărfuri în valoare de peste 280 milioane de dolari SUA și au fost importate mărfuri în valoare de aproximativ 313 mln de dolari SUA.

Pe locul doi, după volumul schimburilor comerciale, se plasează Federaţia Rusă, pe piaţa căreia, în perioada ianuarie-mai, R. Moldova a exportat mărfuri în sumă de 90,3 mln de dolari SUA, în scădere cu 7,7%. În aceeaşi perioadă, ţara noastră a importat mărfuri şi produse din Federaţia Rusă în sumă de 286 mln de dolari SUA, în creştere cu 25% faţă de perioadă similară a anului 2017.

Expertul IDIS „Viitorul”, Viorel Chivriga, a declarat anterior că pe parcursul a patru ani de la semnarea Acordului de Asociere cu UE a avut loc o schimbare în totalitate a direcțiilor geografice. Chivriga a mai spus că schimbarea de optică a comerțului Republicii Moldova înseamnă alegerea de piețe sigure, reguli de joc stabile, experiență și tehnologii.

(Reporter N. Sandu, editor L. Alcază)

img18005858

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!