ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Directoarea Agenției de Investiții a fost prezentată angajaților instituției

14:02 | 19.07.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 19 iul. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Pavel Filip a prezentat-o astăzi angajaților Agenției de Investiții pe directoarea instituției, Rodica Verbeniuc, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului. 

Șeful Executivului i-a urat conducătoarei Agenției succes în activitatea profesională, menționând că urmează a fi întreprinse mai multe eforturi pentru a asigura funcționalitatea autorității care a comasat domenii cheie pentru dezvoltarea economiei. În context, premierul s-a referit la atribuțiile Agenției în urma reorganizării acesteia, precizând că, în noua sa structură, instituția va contribui la promovarea mai eficientă a serviciilor turistice și a Republicii Moldova ca o destinație atractivă pentru investitori. 

„Eu cred că acum avem ce le spune investitorilor. Republica Moldova a devenit mai atractivă pentru investiții, însă în continuare urmează o muncă enormă, așa cum se întâmplă de fiecare dată atunci când avem de construit ceva”, a spus premierul. 

La rândul său, Rodica Verbeniuc, a mulțumit pentru încrederea acordată, reiterând rolul strategic pe care Executivul îl acordă Agenției de Investiții și comunității de business: „Guvernul muncește pentru a crea condițiile și oportunitățile necesare pentru a convinge și a atrage investitorii. Noi urmează să utilizăm aceste instrumente în modul cel mai eficient”. 

Directorul Agenției de Investiții a absolvit Universitatea Babeș-Bolyai din România și are o experiență vastă în cadrul unei companii internaționale de telefonie mobilă. 

Crearea Agenției de Investiții a fost aprobată în luna aprilie curent, prin fuziunea Organizaţiei de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exportului din Moldova și Agenţiei Turismului.

img18006332

img18006332

img18006332

img18006332

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!