ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Moldoveni au accesat, în luna iunie, de la bănci credite în lei de peste 1.7 miliarde de lei

14:27 | 20.07.2018 Categorie: Economie

Chişinău, 20 iul. /MOLDPRES/. Agenții economici și populația au luat de la băncile comerciale, în iunie, credite în monedă națională în sumă totală de 1 miliard 733 milioane de lei, cu 100 milioane mai mult decât în luna precedentă. Volumul creditelor noi a crescut cu peste 6 la sută, în pofida majorării nesemnificative a ratei dobânzii, la o medie de 8.72 la sută anual, față de 8.63 la sută în luna mai, când a fost înregistrat minimul istoric, informează MOLDPRES.

Datele BNM relevă că odată cu ieftinirea creditelor, a crescut suma împrumuturilor bancare contractate. Agenții economici și populația au accesat împrumuturi de la bănci în luna ianuarie cu puțin peste 1 miliard de lei, iar în luna mai și iunie când rata medie ponderată a dobânzii a coborât sub 9 la sută, suma creditelor contractate a depășit cu peste 60 la sută nivelul înregistrat la început de an. 

Creditele acordate pe termene de la 2 până la 5 ani au fost cele mai solicitate. În luna iunie, ponderea lor a constituit aproximativ 42 la sută din volumul total al creditelor în moneda naţională, fiind acordate la o rată medie de 8.41 la sută. Creditele oferite pe un termen de peste 5 ani au fost cele mai ieftine, împrumuturi de 245 milioane de lei au fost accesate la o rată de 7.62 la sută.

Ponderea majoră a creditelor noi acordate în moneda naţională, de 57 la sută din volumul total al creditelor în moneda naţională, a revenit finanțărilor oferite persoanelor juridice cu o rată medie de 9,26 la sută. În același timp, persoanele fizice au contractat credite în lei cu o rată medie de 7,93 la sută, iar dobânda medie la creditele pentru imobil a fost de 7,0 la sută. Suma împrumuturilor pentru imobil s-a menținut în iunie la nivelul lunii precedente, de 152 milioane de lei.

Rata medie ponderată a dobânzii la creditele noi acordate în valută în perioada de referință a constituit 4,71 la sută. În luna iunie, creditele noi în valută au fost reprezentate preponderent de creditele acordate persoanelor juridice cu o rată medie de 4,65 la sută, constituind 91 la sută din totalul creditelor în valută în sumă echivalentă cu 870 milioane de lei.

(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)

img18006382

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!