ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

ANRE va funcţiona în baza unui nou regulament

15:20 | 14.12.2018 Categorie: Economie

Chişinău, 14 dec. /MOLDPRES/. Organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică /ANRE/ va fi reglementată de un nou Regulament. Noul document a fost aprobat astăzi cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi la şedinţa parlamentului, comunică MOLDPRES.

Regulamentul vizează administrarea ANRE, atribuțiile și responsabilitățile acesteia. Inițiativa legislativă aparține deputatului Ștefan Creangă, președintele Comisiei economie, buget și finanțe şi potrivit lui vine să racordeze legislaţia R. Moldova la prevederile Pachetului Energetic III.

”Regulamentul ANRE, aprobat prin Hotărârea parlamentului din 26.10.2012, până în prezent a rămas nemodificat, prevederile acestuia fiind, în mare parte, căzute în desuetudine și în discordanță cu prevederile legale”, a opinat Creangă.

Conform prevederilor Constituției, mandatul parlamentului se prelungește până la întrunirea legală a noii componențe. În această perioadă, legislativul poate adopta legi ordinare, hotărâri, poate organiza audieri, consultări și efectua control parlamentar.

img18011215

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!