ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Circa 300 de polițiști au beneficiat de indemnizația pentru închirierea spațiului locativ

12:36 | 09.01.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 9 ian. /MOLDPRES/. Circa 300 de polițiști au beneficiat de indemnizația pentru închirierea spațiului locativ, în ultimele cinci luni, relatează MOLDPRES.

Solicitat de agenție, șeful adjunct al Inspectoratului General de Poliție, Gheorghe Cavcaliuc, a specificat că, alte 56 de cereri au fost aprobate în cadrul ultimei ședințe a Comisiei privind modul de achitare a indemnizației pentru închirierea spațiului locativ pentru polițiști.

„Cererile au fost depuse inclusiv de șapte familii de polițiști (soț și soție), care au prezentat toate actele prevăzute. Beneficiarii suportului financiar sunt mai mulți oameni ai legii din diferite subdiviziuni polițienești: ofițeri de patrulare, angajați ai Direcției juridice, Direcției finanțe, Direcției generale securitate publică și Brigăzii de poliție cu destinație specială „Fulger”, ofițeri de investigații și ofițerii de urmărire penală din Chișinău, Cahul, Strășeni, Ungheni, Cimișlia, Vulcănești, Comrat, Râșcani, Ștefan–Vodă, Orhei și Căușeni. Totodată, de indemnizație vor beneficia mai mulți ofițeri de sector din Chișinău și Hâncești, precum și experți criminaliști din cadrul Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare”, a spus Cavcaliuc.

Depunerea cererilor pentru primirea indemnizației pentru închirierea spațiului locativ a început în luna august. „În calitate de președinte al Comisiei respective, promit că împreună cu colegii mei, vom examina cererile depuse în acest an în termeni cât mai restrânși. Încurajez toți polițiștii care locuiesc cu chirie să perfecteze și să depună actele necesare pentru a beneficia de acest suport financiar”, a afirmat Gheorghe Cavcaliuc.

Ajutorul financiar acordat pentru închirierea spațiului locativ este stabilit în conformitate cu salariul de funcție și variază între 1300 și 2000 de lei.

La finele lunii iunie 2018, Guvernul a aprobat un regulament care prevede că funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne vor primi compensații bănești pentru închirierea spaţiului locativ. Beneficiarii ai suportului financiar sunt funcționarii cu statut special din cadrul MAI care nu sunt asigurați cu spațiu locativ și care au locul permanent de trai situat la o distanță de peste 30 km de la locul de muncă. Suma compensației acoperă costul chiriei locuinței, prevăzut în contractul de închiriere, însă nu depășește salariul de funcție al angajatului. Totodată, dacă soțul și soția sunt funcționari publici cu statut special în cadrul MAI, ambii beneficiază de compensații pentru chiria spațiului locativ.

img19000129

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!