ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Toți consumatorii vor avea la contoarele de gaz dispozitive de citire a datelor de la distanță

10:01 | 27.03.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 27 mar. /MOLDPRES/. Datele de pe contoarele de gaz vor putea fi citite de la distanță. S.A. „Moldovagaz” împreună cu operatorii rețelelor de distribuție de gaze implementează un proiect de instalare a echipamentului de citire și transmitere a indicilor contorului la distanță, numit radio modul, transmite MOLDPRES.

Introducerea noului sistem automatizat va reduce la minim greșelile de citire a datelor contorului, iar consumatorii vor achita exact cât au consumat. Controlorul nu se va mai deplasa lunar pentru citirea indicilor contorului, iar consumatorul nu își va mai face griji pentru transmiterea indicilor contorului, în cazul în care nu poate asigura accesul controlorului la locul de consum.

SA „Moldovagaz” deține un program pe termen lung de instalare a echipamentului de citire și transmitere a indicilor contorului la distanță pentru toate nodurile de evidență ale consumatorilor din Republica Moldova. Implementarea programului începe în 2019 în municipiul Chișinău, în colaborare cu operatorul rețelei de distribuție gaze SRL ”Chișinău-gaz”.

În prezent sunt utilizate două modalități de citire a indicilor contorului: citirea directă de către operator la domiciliul consumatorului și citirea indirectă prezentată de consumator.

img19002419

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!