ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ploile se vor menţine în următoarele zile

12:32 | 12.04.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 12 apr. /MOLDPRES/. Vremea ploioasă, cu cer variabil, se va menţine până la începutul săptămânii următoare, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).

Ploile „ciobăneşti” care au cuprins practic întreg teritoriul ţării se vor menţine în week-end, iar pe alocuri chiar şi la începutul săptămânii următoare. Sâmbătă şi duminică, valorile termice nu vor suferi mari schimbări, însă de luni vremea se va răci. Astfel, în următoarele zile mercurul termometrelor se va ridica până la 13-16 grade Celsius, ziua, iar luni şi marţi va coborî cu 2-3 grade. Temperaturile nocturne vor fi constante, încadrându-se între 3-8 grade Celsius, pe întreg teritoriul ţării.

Conform SHS, în ţara noastră, cantitatea lunară normală a precipitaţiilor în aprilie constituie 30-50 mm, iar numărul zilelor cu precipitaţii este în medie de 8-10 zile. Potrivit datelor observaţiilor multianuale, cea mai mare cantitate lunară de precipitaţii, precum şi zilnică, a atins valoarea de 172 mm, respectiv 98 mm, fiind înregistrată în 2008, la Bălăşineşti, Briceni. Precipitaţiile cad preponderent sub formă de ploaie, însă rămâne actual şi pericolul ninsorilor, un exemplu fiind 21-22 aprilie, 2017.

„Pentru agricultori ploile din ultimele zile sunt o binecuvântare, pentru că au căzut lin, liniştit, cu o absorbţie maximală în sol. Astfel, pentru următoarea perioadă şi desfăşurarea lucrărilor ulterioare va fi asigurat un nivel optim de umiditate”, au precizat pentru MOLDPRES surse de la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului.

Şi în meteorologia populară, ploile din aprilie au o semnificaţie optimistă. „Prier umed aduce binecuvântare. Negura din aprilie la răsărit și miazăzi e semn bun, iar de  tună în aprilie, nu te mai teme de ger”, afirmă mai multe surse.

img19002918

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!