ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Igor Dodon: R. Moldova trebuie să promoveze o politică externă echilibrată între Est și Vest

08:59 | 02.10.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 2 oct. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a rostit un discurs la ședința lărgită a Consiliului Suprem al Uniunii Economice Eurasiatice, în cadrul căruia i-a informat succint pe șefii statelor membre ale UEEA, liderii Iranului și Singapore, despre evoluția situației din economie, comerț, politica internă și externă a R. Moldova, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.

În mod special, șeful statului a menționat faptul că obținerea de către Moldova a statutului de observator în cadrul UEEA în luna mai 2018, a avut un impact pozitiv asupra exportului de mărfuri moldovenești pe piața din Federația Rusă, Belarus și din alte state ale Uniunii. În context, Igor Dodon le-a adresat mulțumiri partenerilor pentru susținere și și-a exprimat încrederea în extinderea relațiilor comercial-economice.

Totodată, președintele țării i-a informat pe cei prezenți despre transformările cardinale din viața politică a Republicii Moldova, despre politica noii guvernări, care este susținută de majoritatea populației și de partenerii externi. Igor Dodon a subliniat faptul că pentru țara noastră au apărut oportunități vaste privind dezvoltarea economiei, creșterea nivelului de trai al populației, precum și promovarea unei politici externe echilibrate între Est și Vest, fără implicarea în jocurile geopolitice care ne sunt străine.

img19007794

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!