ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Înaltul Reprezentant al UE Federica Mogherini a fost decorată cu „Ordinul de Onoare”

09:17 | 04.10.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 4 oct. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut joi, 3 octombrie, o întrevedere cu Federica Mogherini, Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, care s-a aflat în vizită la Chișinău, înainte de finalizarea mandatul său de cinci ani, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

Șeful statului a adresat mulțumiri conducerii Uniunii Europene pentru sprijinul multilateral constant pe care îl acordă Republicii Moldova, în special, pe parcursul ultimilor ani. Totodată, Igor Dodon a exprimat gratitudine UE pentru susținerea transferului pașnic a guvernării, care a avut loc în această vară, precum și pentru solidaritatea față de majoritatea parlamentară și Guvernul țării noastre în eforturile de realizare a celor mai importante reforme și în continuarea implementării Acordului de Asociere RM-UE.

La rândul său, Federica Mogherini a exprimat recunoștință președintelui Republicii Moldova pentru dialogul deschis și pragmatic în raport cu structurile europene. Oficialii au fost unanimi în opinia privind necesitatea continuării parteneriatului strategic dintre Moldova și Uniunea Europeană, deja cu noua componență a Comisiei Europene, care își va începe activitatea la 1 noiembrie curent.

La finalul întrevederii, șeful statului a menționat că prin Decret al Președintelui Republicii Moldova, în semn de profundă gratitudine pentru contribuție deosebită la dezvoltarea și consolidarea relațiilor de prietenie și colaborare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, Federica Mogherini, Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, a fost decorată cu distincția ”Ordinul de Onoare”.

 

img19007880

img19007880

img19007880

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!