ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Specialiştii denunţă carenţe în alimentația copiilor în instituţiile de învățământ

10:50 | 03.12.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 3 dec. /MOLDPRES/. Specialiştii Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică /ANSP/ recomandă organizarea prânzului gratuit pentru elevii din clasele gimnaziale şi liceale din motiv că, în ultima perioadă, se atestă o creştere cu circa 20 la sută a bolilor sistemului digestiv în rândul minorilor. Ei anunţă că alimentaţia în instituţiile de învăţământ este deficitară, fiind depăşite normele de consum la pâine şi făinoase, lipsind în mare parte fructele, carnea şi lactatele, comunică MOLDPRES.

Datele prezentate de ANSP arată că în instituțiile de educație timpurie, pâinea, crupele, pastele făinoase şi produsele de patiserie depășesc cu mult normele fiziologice de consum pe zi pentru un copil. Iar ponderea deficitului de consum a legumelor proaspete a variat în perioada 2016-2018 de la 21% până la 6,8%. Cel mai mare deficit al consumului de legume a fost determinat la copiii din raioanele: Cahul – 19,7%, Florești – 19,2%, Ștefan-Vodă – 17,4%, Cimișlia – 15,8%, Strășeni – 14,8%, Ceadâr–Lunga – 12,5%.

În alimentaţia micuţilor există, pe lângă deficit de fructe, deficit de carne, lapte şi unt. Şi ouăle, dar şi peștele se regăsesc prea rar pe mesele copiilor, fapt ce le poate pune în pericol sănătatea, deoarece atât deficitul, cât și surplusul unor elemente influențează negativ starea de sănătate a acestora și contribuie la apariţia bolilor netransmisibile, precum și la diminuarea posibilităţii de a obţine rezultate academice bune.

Specialiștii ANSP monitorizează anual statutul nutrițional al copiilor instituționalizați. Alimentația copiilor din instituțiilor de învățământ primar, gimnazial și liceal este organizată doar în clasele primare și la copiii din familii social vulnerabile. Cota alimentației elevilor în perioada anilor 2016-2018 a crescut de la 46,9% până la 53,8%. Ponderea elevilor care se alimentează la bufetul instituțiilor de învățământ primar, gimnazial și liceal a constituit 1,2%, iar a celor care se alimentează la pachet este de 0,4%.

img19009804

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!