ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova 30 de ani de independență

SIS a solicitat instrumente suplimentare de desfășurare a activității

14:23 | 08.09.2020 Categorie: Politică

Chişinău, 8 sep. /MOLDPRES/. Serviciul de Informații și Securitate /SIS/ cere pârghii suplimentare de investigații și solicită aprobarea „mandatului de securitate”, transmite MOLDPRES.

În cadrul unei dezbateri publice organizate astăzi de Institutul Naţional de Informaţii şi Securitate „Bogdan, Întemeietorul Moldovei”, experții au concluzionat că, pentru anticiparea și prevenirea riscurilor de securitate la adresa statului, Serviciul de Informații și Securitate are nevoie de posibilități suplimentare de investigații, care pot fi oferite de un „mandat de securitate”.

Directorul SIS, Alexandr Esaulenco, a declarat în cadrul dezbaterilor că „mandatul de securitate este un instrument care ar asigura posibilitatea de a acționa în situații extreme”. “Oferirea de către legislatori a unui mandate de securitate pentru SIS ar reduce din impedimentele în activitatea operativă care apar în situații extreme, generate de terorism, spionaj, crimă transfrontalieră, unde tergiversarea poate avea consecințe fatale pentru societate și stat”, a specificat Esaulenco.

Potrivit lui Maxim Gropa, procuror la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, mandatul de securitate va fi emis pentru a permite SIS să desfășoare măsuri de investigație speciale. „Mandatul de securitate îi va permite Serviciului să colecteze informații cu privire la posibile evenimente și/sau acțiuni care pot pune în pericol securitatea statului”, a specificat Gropa.

În iulie 2014, Parlamentul Republicii Moldova a discutat în primă lectură Proiectul de lege privind atribuirea mandatului de securitate pentru SIS, care ar fi urmat să stabilească proceduri speciale de investigații pentru această instituție.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!