ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Amenzile pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a COVID-19 vor fi micșorate

11:45 | 20.11.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 20 nov. /MOLDPRES/. Amenzile aplicate pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire şi combatere a bolilor epidemice, vor fi micșorate de la 22 mii de lei până la 2000 de lei. Un proiect de lege în acest sens a fost votat astăzi de către deputați, comunică MOLDPRES.

Astfel, amenzile vor scădea de la 22 500 – 25 000 de lei, cât constituie în prezent, până la 2000 – 5000 de lei pentru persoane fizice. Pentru persoanele juridice, amenda va constitui între 10 000 și 35 000 de lei, în comparație cu 50 000 – 75 000 de lei, cât este în prezent.

Totodată, persoana sancționată anterior, va fi amendată pentru săvârșirea repetată a aceleiași contravenții pe parcursul aceluiași an calendaristic. Astfel, pentru aceeași contravenție, persoana fizică va fi sancționată cu amendă de la 15 000 la 25 000 de lei, iar persoana juridică – de la 50 000 la 75 000 de lei.

De asemenea, urmează să fie micșorată și amenda pentru prezentarea intenționată a unor date false sau incomplete ori refuzul de a prezenta datele necesare pentru completarea fișei epidemiologice de la 22 500 la 2500 de lei. 

foto: agora.md

img20009178

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!