ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministerul Economiei a asigurat cu convertoare pentru TV digitală terestră 23 mii de familii defavorizate

17:42 | 17.12.2020 Categorie: Economie

Chişinău, 17 dec. /MOLDPRES/. Pe parcursul anilor 2019-2020, Ministerul Economiei și Infrastructurii (MEI) a dotat gratuit 23 de mii de familii defavorizate cu convertoare pentru a avea acces la televiziunea digitală terestră. În prezent, se finalizează distribuirea echipamentelor solicitate pe parcursul anului 2020, prin intermediul asistenților sociali, transmite MOLDPRES.

Potrivit MEI, în acest scop, a fost aprobată Hotărârea Guvernului nr.78/2020 „Privind implementarea unor acțiuni pentru finalizarea procesului de tranziție la televiziunea digitală terestră” și elaborat regulamentul de colectare a cererilor, fiind asigurată alocarea bugetară necesară. Ulterior, în baza listelor prezentate de structurile teritoriale de asistență socială privind numărul solicitanților înregistrați pentru dotare cu convertoare pe localități, au fost organizate licitațiile de livrare și distribuire a echipamentelor.

„În prezent, se finalizează etapa a doua de distribuire gratuită a convertoarelor la oficiile poștale locale, iar persoanelor care nu pot veni la oficiul poștal din cauza stării sănătății, convertoarele le sunt distribuite la domiciliu”, indică Ministerul Economiei.

Aceste convertoare sunt necesare pentru a recepționa semnalul digital la televizoarele de generație veche sau cele care nu au incorporat modulul DVB-T2. În cazul televizoarelor de generații mai noi, pentru conectarea la televiziunea digitală terestră, ce asigură emisia a până la 18 canale de televiziune în regim gratuit în eter pe teritoriul țării (free to air), este necesar doar de conectat o antenă decimetrică și setat căutarea automată a canalelor.

Operatorul de stat care asigură funcționarea acestei rețele în regim de serviciu universal accesibil pentru toți cetățenii Republicii Moldova este Î.S. ”Radiocomunicații”. Acoperirea cu semnal pe întreg teritoriul țării, inclusiv localitățile din stânga Nistrului, este asigurată pentru circa 97% din teritoriu și 96% din populație.

foto: MEI

img20010069

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!