ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Platforma DA a anunțat că va veni cu o candidatură pentru funcția de premier

15:42 | 11.02.2021 Categorie: Politică

Chişinău, 11 feb. /MOLDPRES/. Platforma DA a anunțat astăzi că este gata să-și asume guvernarea și îl vor înainta pe Andrei Năstase pentru funcția de prim-ministrul al R. Moldova. Deputații Platformei solicită consultări de urgență cu șeful statului, Maia Sandu, comunică MOLDPRES.

Deputații Platformei DA susțin că acum „mingea e pe terenul președintelui țării”, iar R. Moldova are nevoie de un Guvern anti-criză, care să rezolve problemele existente, inclusiv cele ce țin de pandemia de COVID-19. Ei spun că au avut o întâlnire în seara zilei de marți cu Maia Sandu, unde s-a discutat subiectul instituirii unui nou Guvern.

Astăzi, și PSRM a anunțat că o va înainta pe Mariana Durleșteanu pentru funcția de premier.

Ambele anunțuri au fost făcute înainte ca Legislativul să se expună asupra programului și miniștrilor propuși de Natalia Gavriliță.

foto: curentul.md

img21001028

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!