ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Interpreta Natalia Gordienko a lansat videoclipul piesei pentru Eurovision 2021

17:42 | 06.03.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 6 mar. /MOLDPRES/. Cântăreața Natalia Gordienko a lansat oficial zilele aceasta videoclipul piesei "Sugar", cu care va reprezenta țara noastră la concursul internațional Eurovision 2021, la Rotterdam, Olanda, informează MOLDPRES.

Potrivit Nataliei Gordienko, piesa "Sugar" este una dinamică, veselă, pozitivă, sexuală, foarte dulce, deoarece "Sugar" în traducere înseamnă zahăr. 

Potrivit organizatorilor, cea de-a 65-a ediție a concursului muzical „Eurovision 2021” se va desfășura într-un format limitat din cauza pandemiei de coronavirus. Deocamdată sunt luate în calcul mai multe scenarii. Unii dintre artiști ar putea fi prezenți la Rotterdam, respectând distanța fizică şi testându-se frecvent pentru COVID. Alții, însă, ar putea rămâne acasă și de acolo să-și prezinte piesa la competiție. Nu se știe dacă va fi permis accesul publicului.

„Concursul muzical Eurovision își va face cu siguranță mult așteptata revenire în luna mai a acestui an, în ciuda pandemiei, însă, în condițiile actuale, este în mod regretabil imposibil să desfășurăm evenimentul în maniera în care eram obișnuiți”, a declarat anterior supervizorul evenimentului, Martin Osterdahl.

Concursul a fost anulat anul trecut, la scurt timp după debutul pandemiei în Europa. Anul acesta, semifinalele se vor desfășura pe 18 și 20 mai, iar finala pe 22 mai. La competiție participă 41 de țări.

img21001736

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!