ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Fiscul a atenționat asupra mai multor modificări de legislație care intră în vigoare la 1 mai

15:33 | 08.04.2021 Categorie: Economie

Chişinău, 8 apr. /MOLDPRES/.  Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a anunţat că, din 1 mai curent, urmează să intre în vigoare mai multe modificări de legislaţie fiscală cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, transmite MOLDPRES.

Potrivit instituției, începând cu 1 mai, intră în vigoare modificări la Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, care stipulează faptul că întreprinderea are dreptul să încaseze de la cetățeni plăți în numerar în sumă ce nu depășește o sută de mii de lei pentru fiecare tranzacție pentru bunurile sau serviciile comercializate.

De asemenea, vor intra în vigoare modificări la Codul contravențional, și anume completarea acestuia cu o contravenție nouă, conform căreia, încasarea plăților în numerar de la cetățeni în sumă ce depășește o sută de mii de lei  per tranzacție sau fracționarea plăților cu scopul eludării limitei stabilite prin Lege, se sancționează cu amendă de la 90 la 120 de unități convenționale, aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 240 la 300 de unități convenționale, aplicată persoanei juridice.

Totodată, ca urmare a modificărilor operate în Legea  pentru punerea în aplicare a titlului IV din Codul fiscal, produsele alcoolice și cele din tutun, introduse pe teritoriul R. Moldova și destinate a fi consumate pe teritoriul regiunii transnistrene, începând cu 1 mai, sunt pasibile marcării obligatorii cu timbru de consum.

„În urma abrogării, începând cu 1 mai, a scutirii de vărsarea la buget a sumei TVA pentru mărfurile produse şi serviciile prestate de către organizațiile şi întreprinderile societăților nevăzătorilor, societăților surzilor şi societăților invalizilor, prevăzute în Legea  pentru punerea în aplicare a Titlului III al Codului fiscal, întreprinderile menționate ce dețin statut de plătitor de TVA vor avea obligația de achitare la buget a sumei TVA pentru mărfurile produse şi serviciile prestate”, indică SFS.

Serviciul Fiscal a mai anunţat că la etapa finală de elaborare se află şi proiectul Regulamentului privind mecanismul de subvenționare a locurilor de muncă, punerea în aplicare a căruia este preconizată la fel, începând cu 1 mai 2021.

foto: Serviciul Fiscal

img21002659

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!