ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Poetul și publicistul Ion Cațaveică își sărbătorește cea de-a 70-a aniversare

08:04 | 05.06.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 5 iun. /MOLDPRES/. Poetul, ziaristul, scriitorul și traducătorul Ion Cațaveică, deținător al Medaliei ”Mihai Eminescu”, își sărbătorește astăzi cea de-a 70-a aniversare, informează MOLDPRES.

S-a născut la 5 iunie 1951, în satul Bocani, raionul Fălești. În 1968-1969 a fost director al Casei de Cultură din satul Pietrosu. În 1969 este înmatriculat la Institutul Pedagogic „Al. Russo” din Bălţi, Facultatea de Filologie, Specialitatea limba și literatura română. Dascăli i-au fost reputații: Ion Evtușenco, Petru Botezatu, Lev Eșanu, Eliza Botezatu, Valeriu Senic, Ilarion Matcovschi ș.a.

Primele încercări literare și publicistice datează din anii studenției, publicând în ziarul „Pedagogul” al institutului. Frecventează ședințele Cenaclului literar „Luminița” și devine chiar șef al acestuia. În anul 1972, în revista „Moldova”, apare primul ciclu de versuri, însoțit de o prezentare a poetului Anatol Ciocanu. Participă la ședințele Cenaclului literar „Luceafărul” din Chișinău. Aici, în capitală, este remarcat de Grigore Vieru și Liviu Damian, care l-au susținut. Versurile i-au fost incluse în toate edițiile lucrării „Dintre sute de catarge”.

În anul 1973 își termină studiile la Institutul de la Bălți cu mențiune. În 1974 devine lector-asistent la Catedra de literatură română, Facultatea de Filologie la aceeași instituție. Între 1977 și 1979 face doctoratul la Institutul de Limbă și Literatură al AȘM. Din 1979 până în 1984 este redactor la Editura „Literatura Artistică”. În perioada 1984-1987 este șef de secție literatură și cultură la ziarul „Tinerimea Moldovei”. Între anii 1987 și 2000 este corespondent special, apoi redactor-șef adjunct la săptămânalul „Literatura și arta”.

A debutat editorial în 1983 cu volumul „Măsura de laudă”, cu o prefață de Aureliu Busuioc. A publicat numeroase articole în presa periodică, în special în săptămânalul „Literatura și arta”. Pe lângă munca de publicist, a redactat multe volume, printre care: „Miorița” de Vasile Alecsandri, „Metodă de nai” de Vasile Iovu ș.a. și a tradus mai multe cărți, de exemplu: „Timpul bunelor speranțe” de I. Smoktunovski, „Puiul de elan: Povestiri” de V. Ciaplina, „Puiul de vulpe” de I. Koval ș. a. În 2019 îi apare o reprezentativă lucrare, cu titlul „Exerciții de memorie”.

În perioada deșteptării naționale se remarcă printr-o serie de articole de rezonanță în ceea ce privește democratizarea și promovarea idealurilor naționale. A făcut și reportaje de actualitate pentru posturile de radio din străinătate: Europa Liberă, Svoboda, BBC (Londra), Vocea Americii, RFI (Radio France Internationale). În 1989 participă la o conferință internațională privind drepturile omului. Cu această ocazie acordă interviuri ample pe paginile ziarelor „Le Figaro”, „Liberation”, „Le Monde”, precum și la posturi de radio. În anul 2012 a fost decorat cu Medalia „Mihai Eminescu”.

img21004028

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!