ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În centrul capitalei a fost lansată o expoziție dedicată lucrătorilor medicali

13:42 | 19.06.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 19 iun. /MOLDPRES/. Peste o sută de fotografii au fost vernisate în cadrul unei expoziții cu genericul „Lucruri stranii se întâmplă", inaugurată astăzi la intrarea în Parcul Ștefan cel Mare şi Sfânt din centrul capitalei. Evenimentul a fost organizat de Primăria municipiul Chișinău, în parteneriat cu Agenția Informațională de Stat MOLDPRES și fotoreporterul Agenției Mihai Vengher, care a realizat mai multe lucrări dedicate cadrelor medicale.

„Este o expoziție dedicată Zilei lucrătorului medical și farmacistului, fiind pentru a doua oară când Primăria Chişinău lansează şi transmite emoțiile şi susținerea pentru angajații din sistemul medical. Prima a fost în octombrie, la Ziua oraşului, când ne-am exprimat recunoștința pentru cei care şi-au riscat viața în lupta antiCovid. Astăzi, putem urmări o evoluție şi vedea toate etapele muncii medicilor, pornind de la internare până la nașterea unui copil”, a relevat la lansarea expoziției Angela Cutasevici, viceprimar al municipiului Chişinău.

Potrivit oficialului, arta fotografică poate reda cu desăvârșire şi multă emoție toate trăirile medicilor în munca lor deloc ușoară, or, „acest lucru i-a reuşit perfect maestrului Mihai Vengher”. „Vreau să-i aduc sincere mulțumiri şi profundă recunoștință artistului pentru curajul său profesionist, care i-a permis să pătrundă în multe secții, mai ales cele de după linia roșie în lupta cu coronavirusul, şi ne-a arătat momente absolut inedite şi valoroase, trăite atât de personalul medical, cât şi de pacienţi. Fotografiile expuse vorbesc de la sine şi transmit mai bine ca orice explicație sentimentele trăite, suferințele prin care s-a trecut, precum şi speranța şi credința într-o revenire la normalitate”, a spus viceprimarul capitalei.

La rândul său, autorul expoziției, Mihai Vengher, a afirmat că această inițiativă a sa este mai degrabă o menire profesională a fotoreporterilor „de a fi şi ei în prima linie şi a imortaliza pentru posteritate tot ce se întâmplă aici şi acum”. „În ultima perioadă, interesul major a fost pentru munca medicilor şi faptul cum au reacționat, probabil, la cea mai grea şi dificilă provocare din istoria modernă – pandemia cauzată de COVID-19. Voi continua această experiență şi voi face şi alte serii din spitale, despre munca medicilor, în speranța că vor fi deja pe un făgaș mai pașnic. Totodată, sper că peste un timp va fi posibil să realizăm împreună cu municipalitatea şi un album foto dedicat în special muncii medicilor în perioada pandemică”, a menționat fotoreporterul MOLDPRES.

Mihai Vengher a fost printre primii jurnaliști din ţară care s-a infectat cu COVID-19 şi, fiind internat în spital într-o stare destul de gravă, a fost şi pacient, şi profesionist, realizând chiar de pe patul de spital o serie de fotografii din prima linie a luptei împotriva noului coronavirus.

Ulterior, Instituția Publică Agenția Informațională de Stat MOLDPRES, în parteneriat cu Primăria municipiului Chișinău, a organizat pe 14 octombrie, în scuarul Catedralei Mitropolitane ”Nașterea Domnului”, expoziția tematică de fotografii, cu genericul ”Eroii zilelor noastre. Îi ajutăm ca să ne poată ajuta”.

Mihai Vengher s-a născut la 2 decembrie 1962 în satul Colicăuți, raionul Briceni. În 1989 a absolvit Facultatea de ziaristică a Universității de Stat din Moldova. Din același an este angajat la Instituția Publică Agenția Informațională de Stat MOLDPRES. Este autor al mai multor fotografii incluse în albumul cu valoare de unicat „Parlamentul Independenței”. În timpul războiului de pe Nistru a fost mereu cu aparatul de fotografiat pe câmpul de luptă. Imaginile realizate în acea perioadă au fost publicate în presa națională și internațională, în cărțile „Transnistria în flăcări” de Gheorghe Budeanu și „Râul de sânge” de Valentina Ursu. Mihai Vengher este membru al Uniunii Artiștilor Fotografi şi al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova. În 2016, prin decret prezidențial, Mihai Vengher s-a învrednicit de titlul onorific ”Maestru în Artă”, “pentru muncă îndelungată şi prodigioasă în mass-media, contribuție la dezvoltarea artei fotografice şi înaltă măiestrie artistică”.

img21004355

img21004355

img21004355

img21004355

img21004355

img21004355

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!