ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Trei bărbați vor ajunge pe banca acuzaților pentru șantaj

13:42 | 14.07.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 14 iul. /MOLDPRES/. Procurorii și ofițerii Direcției Generale Urmărire Penală a PCCOCS au reținut trei bărbați suspectați de șantaj. Aceștia au fost prinși în Chișinău, chiar în momentul în care comiteau infracțiunea și pretindeau de la victimă suma de 10 mii de euro pentru o datorie inventată, comunică MOLDPRES.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, cei trei au fost reținuți pentru 72 de ore, în scopul evitării sustragerii lor de la urmărirea penală.

Oamenii legii susțin că cei trei făptași au pretins de la victimă suma de 10 mii de euro pentru o datorie inventată, ulterior au maltratat-o și i-au acordat termen pentru onorarea ”datoriei”.

Bănuiții au vârste cuprinse între 27 și 53 de ani, și sunt în evidența oamenilor legii cu antecedente penale similare. Dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă închisoare pentru un termen de până la 7 ani și amendă de până la 67 500 lei.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!