ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ambasadorul SUA în Republica Moldova a fost decorat cu „Ordinul de Onoare”

19:39 | 15.07.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 15 iul. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a primit astăzi la Președinție pe Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chișinău, Dereck J. Hogan, împreună cu șefa-adjunctă a Misiunii diplomatice a SUA, Laura Hruby, șefa Secției Politica și Economie, Mary Alexander, și Directorul USAID Moldova, Scott Hocklander, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.

„Am mulțumit pentru sprijinul SUA în lupta cu pandemia și în asigurarea cu vaccin a țării noastre, pentru programele de asistență în domeniul dezvoltării economice și infrastructurii, și pentru ajutor în consolidarea instituțiilor statului și a presei independente”, a spus șefa statului. 

În cadrul întrevederii, părțile au discutat despre revigorarea relațiilor bilaterale în contextul Dialogului Strategic moldo-american la nivel înalt. În context, au fost abordate subiecte ce țin de consolidarea statului de drept, combaterea corupției și reformarea justiției, precum și de digitalizarea economiei.

Tot astăzi, președinta Maia Sandu i-a conferit lui Dereck J. Hogan „Ordinul de Onoare” cu prilejul încheierii mandatului în Republica Moldova, în semn de apreciere și recunoștință pentru activitatea sa și pentru susținerea eforturilor noastre de a construi o societate democratică și prosperă.

„I-am mulțumit domnului Ambasador pentru contribuția sa în promovarea transformărilor democratice din țara noastră și susținerea acordată, împreună cu echipa sa, oamenilor care au luptat pentru o societate liberă și justă”, a subliniat Maia Sandu.

foto: Președinție

img21005116

img21005116

img21005116

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!