ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

A fost semnat Protocolul cu privire la amendarea Acordului privind comerțul liber dintre Guvernele R. Moldova și Ucrainei

14:45 | 28.08.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 28 aug. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, și premierul Ucrainei, Denys Shmyhal, au semnat astăzi Protocolul cu privire la amendarea Acordului privind comerțul liber dintre Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de miniștri al Ucrainei, relatează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

În cadrul evenimentului, Natalia Gavrilița a menționat că acest protocol reconfirmă voința celor două țări de a contribui reciproc la dezvoltarea relațiilor comercial-economice bilaterale. „Documentul va facilita investițiile și va încuraja mediul de afaceri să valorifice pe deplin regimul comercial existent cu UE”, a declarat premierul.

Astfel, producătorii autohtoni vor putea importa materii prime și componente originare din Ucraina pentru a le prelucra în Republica Moldova, iar ulterior le vor exporta produsul final în statele membre ale UE, însoțindu-l de certificatele de origine moldovenească fără taxă sau cu taxa vamală redusă, conform regimului preferențial existent.

Foto: Guvern

img21006318

img21006318

img21006318

img21006318

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!