ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Procuratura Anticorupție desfășoară percheziții la vama Sculeni

11:35 | 03.09.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 3 sep. /MOLDPRES/. Procuratura Anticorupție, cu suportul Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI, desfășoară, în aceste clipe, percheziții simultane în birourile de serviciu ale mai multor angajați ai Poliției de Frontieră de la vama Sculeni. Cinci persoane au fost reținute, comunică MOLDPRES.

Potrivit procurorilor, descinderile au loc în cadrul unui dosar inițiat pe faptul coruperii active, coruperii pasive și traficului de influență.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală a fost documentată activitatea ilegală a mai multor angajați ai Poliției de Frontieră care din primăvara acestui an și până în prezent, ar fi pretins și primit sume cuprinse între 50 şi 700 de euro de la mai mulți transportatori de pasageri și colete. În schimbul acestor sume, polițiștii de frontieră ar fi favorizat trecerea autovehiculelor fără a dispune verificări.

Până la această oră, procurorii anticorupție au reținut 5 persoane, printre care 4 angajați ai Poliției de Frontieră și un transportator de pasageri şi colete.

Foto: Procuratura

img21006438

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!