ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În Republica Moldova va fi elaborată o aplicație electronică cu certificat COVID

17:30 | 30.09.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 30 sep. /MOLDPRES/. O aplicaţie electronică care să conţină certificatul COVID şi care va putea fi prezentată la cerere, după exemplul mai multor state europene, ar putea fi activată în următoarele zile. Despre aceasta a declarat astăzi prim-ministrul Natalia Gavriliţa, la conferinţa de presă după şedinţa Guvernului, transmite MOLDPRES.

Oficialul a specificat că acest proiect se elaborează din luna august şi este coordonat de vicepremierul pentru Digitalizare şi Agenţia de Guvernare Electronică. “Se lucrează la această aplicaţie, care în scurt timp va putea fi activată”, a precizat Gavriliţa.

Şeful Cabinetului de miniştri a explicat în contextul intrării din 1 octombrie a mai multor restricţii că “actele care vor permite intrarea în spaţii închise vor fi fie certificatele de vaccinare, fie certificatele care demonstrează prezenţa anticorpilor sau lipsa bolii”, iar “verificarea acestora va ţine de responsabilitatea angajatorilor sau organizatorilor, care vor putea aplica şi sancţiuni”. Totuşi, Natalia Gavriliţa a îndemnat oamenii să nu lase să se ajungă la măsuri de penalizare. “Să nu aşteptăm amenzi, statul nu poate sta în fiecare restaurant sau să dea cu bâta. Trebuie să echilibrăm interesele economice şi diminuarea consecinţelor bolii. Să fim solidari şi să ne gândim şi la interesul public”, a relevat premierul.

Totodată, Natalia Gavriliţa a îndemnat populaţia să se vaccineze, aceasta fiind deocamdată cea mai sigură şi eficientă soluţie de combatere a virusului. Or, în acest sens Guvernul a lansat astăzi un pachet social care vine în sprijinul angajatorilor şi angajaţilor, stimulând, de asemenea, şi persoanele care se vor vaccina cu două zile libere plătite.

Conform deciziei din 22 septembrie a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP), din 1 octombrie intră în vigoare mai multe restricţii. Astfel, entitățile publice și private din capitală vor organiza din 1 octombrie regimul de activitate cu introducerea muncii la domiciliu, fie vor opta pentru un program de lucru diferențiat. Potrivit deciziei CNESP, angajatorii din sistemul public și privat vor ajusta programul salariaților care au copii de vârstă preșcolară și școlară la programul de activitate al instituțiilor de învățământ. La fel, în localitățile sub Cod roșu de COVID-19, printre care și capitala, instituțiile de învățământ profesional tehnic și superior vor activa în regim online.

Totodată, va fi interzis accesul vizitatorilor în instituțiile medico-sanitare și instituții de plasament. Unitățile de alimentație publică își vor organiza activitatea la capacitate maximă în spațiile exterioare, iar în cele interioare cu utilizarea a cel mult 50 la sută din numărul locurilor existente și cu obligația ca toți clienții să prezinte la intrarea în unitate certificatul COVID-19. Organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive) va fi permisă cu participarea a cel mult 100 de persoane în spații interioare sau, respectiv, 150 de persoane în spații exterioare, cu asigurarea în spațiul de deservire a unei suprafețe de cel puțin 2 m2 pentru fiecare persoană cu obligația ca aceștia să prezinte certificatul COVID-19.

img21007233

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!