ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Pictorița Valentina Rusu-Ciobanu a fost petrecută pe ultimul drum

15:00 | 05.11.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 5 nov. /MOLDPRES/. Cunoscuta pictoriță Valentina Rusu-Ciobanu, Artistă a Poporului, a fost petrecută astăzi pe ultimul drum. Artista s-a stins din viață pe 1 noiembrie, la vârsta de 101 de ani. Prin decret prezidențial, ziua de 5 noiembrie a fost declarată zi de doliu în întreaga țară, MOLDPRES.

De la Catedrala ”Sfânta Teodora de la Sihla”, unde un sobor de preoți în frunte cu protoiereul mitrofor Ioan Ciuntu a săvârșit serviciul divin, cortegiul funerar s-a deplasat pe strada Pușkin, apoi pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, iar în fața Monumentului Ștefan cel Mare și Sfânt a făcut un mic popas, unde ministrul Culturii a dat citire mesajul de doliu adresat cu această ocazie de către președintele R. Moldova, Maia Sandu.

În mesajul său, șefa statului a menționat că „întreaga țară deplânge trecerea în neființă a unei artiste de geniu, a unei artiste căreia am avut onoarea și bucuria să-i fim contemporani. O pictoriță care și-a purtat cu o timiditate dârză sau cu dârzenie timidă drapelul credinței în arta sa, în misiunea-i pe acest pământ”. Potrivit oficialului, Valentina Rusu-Ciobanu e un exemplu al trecerii demne prin vremi fără  a se frânge, dar și fără a se îndoi prea mult. Nu a fost o artistă de baricade, nu a fost o portavoce, a vorbit doar limpede, inspirat și coerent, prin creație. Ceea ce n-a ferit-o de ostracizări partinice, de imposibilitatea de a expune ani  de-a rândul, de izolare și de etichetări. A trecut peste toate și a supraviețuit tuturor. A trăit în România interbelică, în Moldova sovietică și în Moldova independentă fără a se trăda pe sine, în universul frumos pe care și l-a construit.

”Mă bucur mult că a avut parte de recunoaștere publică în timpul vieții, că a avut parte de expoziții, editări și onoruri care, se pare, nu au interesat-o prea mult. Dar e minunat să știm să apreciem valoarea atunci când artistul este în viață, să învățăm să distingem între mediocru și excelent. Am fost fascinată de expoziția Valentinei Rusu-Ciobanu la 100 de ani. A fost ca o intrare într-o altă dimensiune, într-o poezie fără cuvinte și fără sfârșit. M-am bucurat atunci pentru faptul că Muzeul Național de Arte a putut aduna o atât de impresionantă colecție, o bogăție din care se vor hrăni spiritual generații întregi. Ce lăsăm după noi? e întrebarea pe care trebuie să ne-o punem în fiece zi. Valentina Rusu Ciobanu a găsit la această întrebare cel mai frumos răspuns. Adio, inegalabilă Doamnă a penelului… ”, a subliniat, în încheierea mesajului său Maia Sandu.

Apoi cortegiul a pornit spre Cimitirul Central de pe strada Armenească din Chișinău. În cadrul mitingului de doliu, ministrul Culturii, Sergiu Prodan a afirmat că  Valentina Rusu-Ciobanu a fost un destin împlinit, o personalitate inegalabilă în istoria artelor plastice de la noi. ”Casa Valentinei Rusu-Ciobanu și a lui Glebus Sainciuc este centrul și inima Chișinăului, care a stat la baza acestui oraș. Acolo au fost zămislite opere de artă. Valentina Rusu-Ciobanu și Glebus Sainciuc erau un cuplu deosebit. Ei au reușit să coaguleze în jurul lor toată intelectualitatea, toată elita culturală a Republicii Moldova. Ministerul Culturii, împreună cu Președinția, vor depune toate eforturile necesare, toată străduința, ca în cel mai scurt timp, pe această renumită adresă, strada G. Ureche, 38 să fie înființat un muzeu al acestei minunate familii de artiști. Îi mulțumesc Valentinei Rusu-Ciobanu pentru razele de lumină pe care ni le-a transmis prin pânzele create de ea”, a mai spus ministrul Culturii.

În continuare, directorul Muzeului Național de Artă al Moldovei, Tudor Zbârnea a remarcat că Valentina Rusu-Ciobanu va rămâne în inimile noastre ca una dintre cele mai importante artiste din spațiul nostru, alături de Mihai Grecu, Igor Vieru și Eleonora Romanescu, iar președintele Uniunii Artiștilor Plastic din Moldova, Dumitru Bolboceanu a afirmat că regretata artistă a pus bazele picturii moderne, ne-a lăsat o operă completă, pe care trebuie s-o valorificăm și s-o punem în valoare după plecarea ei din viață, pentru generațiile viitoare. În  context, directorul muzeului Național de Literatură ”Mihail Kogălniceanu”, Maria Șleahtițchi a amintit că instituția pe care o conduce, are în colecțiile sale 11 lucrări semnate de regretata pictoriță, inclusiv portretele unor mari personalități: Ion Druță, Grigore Vieru, Aureliu Busuioc; Vera Malev ș.a

Valentina Rusu-Ciobanu s-a născut la 28 octombrie 1920 în Chișinău. În anii 1938-1940 studiază la Școala de Arte din Chișinău, ulterior - la Academia de Arte Frumoase din Iași (1941-1944). În 1947 a absolvit Școala de Arte Plastice „I. Repin” din Chișinău. Primele lucrări ale Valentinei Rusu-Ciobanu au apărut în anii ’50, prezentând linia tradițională: „Fată cu urcior”, „Fată la fereastră”, „La bal mascat”, „Tinerețe” etc. Se afirmă cu compoziția „La joc”. A pictat portrete ale multor personalități din arta și cultura autohtonă: Aureliu Busuioc, Emil Loteanu, C. Stamati, Ion Druță, Glebus Sainciuc, Dumitru Fusu, Serafim Saka ș.a.

S-a implicat în domeniul scenografiei, realizând decorurile la spectacolele: „Radu Ștefan, întâiul şi ultimul” de A. Busuioc (Teatrul „Luceafărul” din Chișinău) şi „Păsările tinereții noastre” de Ion Druță, montat la Teatrul Mic din Moscova etc. A expus lucrări personale la Muzeul Național de Artă al Moldovei, Centrul „C. Brâncuși”, la Biblioteca Națională. Participă la expoziții de grup în străinătate: Franța, România, Bulgaria, Polonia, Rusia, Germania și în alte țări.

Valentina Rusu-Ciobanu este laureată a Premiului de Stat al RSSM (1974), Maestru Emerit în Artă din RSSM (1980), Artistă a Poporului (1985). În 1996 este distinsă cu „Ordinul Republicii”, iar în 1998 obține Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru întreaga activitate. În 2009 i s-a decernat medalia „Dimitrie Cantemir” a Academiei de Științe a Moldovei. În anul 2010 i se conferă titlul de Cetățean de onoare al orașului Chișinău. În 2020, a fost distinsă cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, Categoria C - „Artele plastice“, fiind acordat de președintele României, Klaus Iohannis.  

Valentina Rusu-Ciobanu a fost înmormântată alături de soțul ei, pictorul-grafician și autorul de măști Glebus Sainciuc.

img21008391

img21008391

img21008391

img21008391

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!